Rubrica aceasta se cheamă “Clujeni de-ai noștri” pentru că ideea e asta: să vi-i arătăm așa cum sînt ei percepuți, fără să-i întrebăm nimic, fără să-i intervievăm, fără să le povestim viața, pentru că nu-i sigur că vor să și-o povestească. E vorba despre oameni cu care ești obișnuit să te intersectezi, poate, dar cărora nu le-ai acordat timp suficient. Aici ne putem face timp cît vrem să vi-i prezentăm, asta-i tot.
Cu Radu, pe numele complet Radu Crișan Bodor, nu doar că mă intersectez dar cîteodată merg la el la job doar ca să stăm cinci minute în povești. Să facem schimbul de actualități. Ce știe el, ce știu eu.
Bine, basic merg la el pentru că doar la el îmi spăl mașina de cîțiva ani buni.
Iar startul acestei prietenii l-am luat amîndoi în momentul în care am văzut că ținem la caterincă și unul și altul.
Apoi glumele au alternat cu lucruri mai serioase și, tot așa, pînă am realizat că locul ăsta unde spăl eu mașina e un loc unde ajung și cu gîndul că acolo dau de Radu.
Păi ce are Radu?
Radu e meseriaș. Și e devotat acestei meserii. O face de 14 ani, în condițiile în care ca să ajungă la serviciu vine din Turda. Spune că-i place și că atît de mult îi place încît în pofida unor oferte de tip „salariu foarte bun-mașină-costum-cămașă” a preferat să continue aici.
Zice că îi place faptul că a reușit să cunoască și să-și apropie oameni. Și că dacă a cunoscut atîția și atîția oameni asta îl ține viu, activ, atent, pe fază. Că învață mult de la unii dintre ei și că nimic din ceea ce face nu aduce a rutină.
Radu mai are un „defect”: zîmbește, ca stil de viață. Un stil de viață sănătos, am putea spune, din moment ce „practicînd acest sport”, zîmbetul, atrage atîtea simpatii.
Apoi am putea adăuga partea cu replicile. Practic Radu nu prea există să rămînă cu gura căscată așa, fără să aibă replică. Dacă își cască gura, asta înseamnă în mod implicit că va avea un soi de ultim cuvînt. Un cuvînt care provoacă la rîndul lui zîmbet.
Și uite-așa, fără să vă spun prea multe, v-am spus destule ca să puteți fi un pic mai atenți cînd ajungeți acolo, să-l căutați din priviri pe Radu și să ziceți, chiar și în gînd: „Da, măi, e exact așa cum am citit acolo, la Ovidiu Blag”….
Adică un om cu care merită să te întîlnești, măcar o dată în viață.
