Sigur, a murit un om. Se întîmplă asta mereu. Se moare. Dar pentru unii dintre noi dispariția lui Ovidiu Pintea e un prilej de amintiri ale unor vremuri cu un anumit parfum…Și poate de aceea și suferim o dată în plus știind că el nu mai este.
Ovi Pintea a fost un adevărat personaj. În jurul lui sau cu el în centrul unor evenimente viața avea farmec. Era genul de om care atrăgea energii pozitive. Un tip aparent rezervat, introverit, se putea transforma într-un om deschis, sensibil.
Sigur, a murit un om. Se întîmplă mereu.
Dar cum să nu ne amintim de Ovi Pintea cel de pe Pavlov, de la Barul lui Angi, de Ovi Pintea care ne punea muzică bună, de Ovi Pintea care ne povestea povești cu pești, de Ovi Pintea cel bun, cel calm, cel cu o vorbă mereu bună…
Cum să nu ne amintim de Ovi Pintea care putea muri pentru U?
Cum să nu ne amintim de Ovi Pintea cel care ținea la părerile lui pînă la infinit putînd totodată să renunțe la ele dacă îi dădeai argumente:?
Cum să nu ne amintim de un Ovi Pintea care pășea, în anii din urmă, egal, supărat pe destin, cu o cafea în carton în mînă și cu o țigără pregătită să amîne prin fumul ei destinul implacabil…
Ovi Pintea, un om care s-a identificat cu ideea de U, un prieten prin vocație, un camarad, un om cu un suflet imens…
Sigur, a murit un om.
Dar ce mare om a fost Ovidiu Pintea.
A murit și tinerețea noastră, Ovi, odată cu tine.
Ce frumos era, cum stăteam pe lăzi de bere să povestim golurile lui U, cum ne prindeau diminețile cîntînd la pian, cum speram că mîine o să fie mai bine…Mare păcat că te-ai dus…
