Nepalul văzut de sus

Cine nu s-a bucurat atunci când, pe cerul albastru, a văzut zburând oameni curajoşi, duşi de curenţi spre mari înălţimi doar de nişte aripi frumos colorate, aripi care după încheierea zborului încap cu uşurinţă într-un rucsac! I-am admirat şi eu atunci când îi vedeam luîndu-şi zborul de pe Dealul Sândului din Cheile Turzii şi nu numai de acolo. Să zbori cu ajutorul unei aripi ca o paraşută, folosind curenţii de aer ca un planor! Ce minunăţie! De aceea, atunci când directorul Muzeului Sportului, domnul Nicolae Petrescu, mi-a anunţat expoziţia organizată de domnul Măcrin Desa şi numită „Nepalul văzut de sus – Povestea unei călătorii parapantistice şi culturale în ţara de la poalele munţilor Himalaya”, am acceptat cu plăcere invitaţia de a participa la vernisajul care a avut loc ieri seară la Biblioteca Academiei Romane.

Măcrin Desa

Se pare că aceleaşi sentimente le-a simţit şi domnul Nicolae Petrescu, cel care în cuvântul rostit la vernisaj spunea printre altele: „Am acceptat cu deosebita plăcere, chiar cu entuziasm, să vin la această expoziţie făcută cu mijloace proprii, fără sponsorizari, dar cu un entuziasm deosebit. Deschisă într-un spaţiu frumos şi generos al Academiei Române, expoziţia are atât componente sportive cât şi componente legate de geografie, de etnografie, de cultură în general… Expoziţia este dedicată parapantiştilor, oameni deosebiţi, care au reuşit să întruchipeze visul dintotdeauna al omului, acela de a zbura”. Pagini din istoria planorismului şi paraşutismului românesc au fost evocate în continuare de domnul Petrescu.

Apoi ne-a vorbit domnul Măcrin Desa, din spusele căruia am selectat câteva subiecte. „Există în Nepal un oraş care se numeşte Pokhara deasupra căruia, la 1.700 metri altitudine, se află un loc excelent de zbor pentru parapantişti datorită curenţilor ascendenţi cu ajutorul cărora se pot parcurge distanţe mari în jurul munţilor, pe deasupra văilor, doar cu parapantă, fără nici un fel de motor… Trebuie să recunosc faptul că am profitat mult de experienţa unor colegi parapantişti care mai fuseseră aici cu un an înainte. În privinţa zborului cred că am progresat mult. Am zburat într-o lună în Nepal cât aş fi zburat în ţară în 7 luni! Am ajuns până la 2.500 metri altitudine şi am parcurs cam 40 de kilometri în zbor. Fiecare zi a însemnat un progres, în fiecare zi învăţam altceva… Am fost întrebat ce m-a impresionat în Nepal? Au fost cel puţin două lucruri. În primul rând natura care este absolut uimitoare. Eu n-am reuşit să urc decât la 3.300 de metri, ceea ce pentru Nepal înseamnă foarte puţin. Dar, când eşti la 3.000 de metri şi vezi încă 5.000 de metri deasupra ta, ai impresia că munţii sunt mai mult legaţi de cer decât de pământ! În al doilea rând m-au impresionat oamenii care, priviţi cu ochii noştri de europeni, sunt extrem de săraci, dar care aveau cu totul o altă filozofie de viaţă, care reuşeau să zâmbească tot timpul, să fie joviali, să interacţioneze cu noi. M-a mai impresionat şi Katmandu, pe care l-am văzut în trecere, un oraş medieval invadat acum de o subcultură, care-l face să devină un oraş extraordinar de poluat”.

Expoziţia rămâne deschisă doar până sâmbătă 26 martie. Pentru cei care nu vor putea să vină s-o vadă  voi încălca regula celor 5 fotografii pe postare! Îmi cer scuze, pe această cale, administratorului PMOB. Ovidiu Blag cred că nu se supără!

PS. Date, impresii şi mai multe fotografii despre expediţia care face obiectul expoziţiei mai puteţi găsi şi aici. V-am dat linkul către al cincilea episod al Jurnalului pentru că în finalul acelui articolul puteţi găsi mai uşor legăturile spre primele pagini ale povestirii. Lectură plăcută.

Mihai Vasile

View all posts by Toate articolele scrise de acest autor
Citeste biografia