Sîntem oglinda propriilor noastre slăbiciuni. Slăbiciunea mea e Diana, nevastă-mea. Slăbiciunea lui Diana, nevastă-mea, e shopping-ul de orice fel. Prin consecinţă logică, slăbiciunea mea e shopping-ul. Cumpărături, cumpărături, cumpărături…
De cînd cu criza, ce-i drept, am cam tăiat de pe listă „figurile din cap”, dar dacă nu stăm bine cu franzela, hop!, o plimbare pe jos pînă în Auchan sau Kaufland ori ne punem maşina sub fund pentru o tură la Cora sau Carrefour.
Şi în vreme ce Diana ia la verificat, raion cu raion, tot ce o interesează şi, mai ales, tot ce nu o interesează, eu observ oamenii. (Ştiu, Diana, ştiu! Exagerez, da’ lasă-mă să scriu şi eu ca să priceapă lumea despre ce e vorba în propoziţie!)
Am observat în ultima vreme un lucru, dacă nu îngrijorător, atunci cel puţin care dă măsura crizei pe care o traversăm. Cozile din supermarketuri la măsuţele unde se oferă spre degustare diferite produse alimentare s-au lungit considerabil faţă de anii trecuţi. Dacă pînă acum doi-trei ani fătucile alea angajate cu ora să pună scobitori în feliuţe de salam sau brînză cam şomau, ei bine, acum nu mai prididesc cu munca.
Mi-am propus să urmăresc cîteva persoane care se plimbau prin supermarketuri împingînd cărucioare goale. Iar bănuielile mele s-au confirmat. Există clujeni care îşi fac un scop în a colinda supermarketurile economisind cel puţin o masă pe zi. Încep cu cîteva vizite între blondele care oferă mezeluri şi brunetele care te îmbie cu brînzeturi, apoi trec la raioanele vecine – cîţiva „soldăţei” de pîine cu pateu, cîteva păhărele cu iaurturi, simple sau cu fructe, cîteva „eşantioane” de lapte cu fulgi de cereale şi, dacă au noroc, un pic de desert constînd în pătrăţele de ciocolată sau de napolitane. Mai nou, poţi trage şi cîteva duşti de vin alb sau roşu.
Tot aşa, dacă mai anii trecuţi clujenii aveau o oarecare reţinere şi o anume jenă să treacă pe la punctele de degustare şi să încerce produsele, acum e cam îmbulzeală pe acolo. Ba nu de puţine ori am asistat la momente penibile cînd îşi dădeau coate pentru un capăt de cabanos sau un cubuleţ de caşcaval.
O oră de scheme din astea şi oamenii se îndreaptă spre ieşire cu cărucioarele la fel de goale, dar cu stomacul ceva mai plin şi cu o anume mulţumire tipărită pe chipuri că au mai fentat criza o zi.
Absolut deprimant!
6 comentarii
asa e cristian!
excelent. din astea faceam in facultate 😛
Studenţii nu se pun! Ei au tot dreptul!
:)) Fain. Acelasi lucru se poate observa si in supermarket-urile din Bucuresti.Acum ma intreb cum mama naibii ne descurcam cu sapunu’,(facea bunica’mea unu de casa…bestial, dar s-a smecherit si ea.)daca ne descurcam cu testerele din mall-uri. Pentru ca, dragii mei, nu o data am fost surprinsa de cite o „gasculita” de petrecareti, fasonati si gata de seara dansata, hoinarind raioanele de parfumuri in descoperirea celui potrivit. Pentru ca deh, criza se vede si pe etajera din baie. Cu respect.
daca ne descurcam cu testerele din mall-uri :)) v-ati prins voi ca era vorba de parfum
Hai, treacă-meargă cu testerele. Cred că am făcut şi eu de două-trei ori chestia asta. Da’ dacă n-are lumea 1o lei de un salam, cum dracu să aibă 200-300 pentru un parfum. Oricum, am prins ideea. E sărăcie mare! Depresie adîncă. Mulţumesc pentru atenţie şi te mai aştept în „zona” comentariilor.