Vrem să dăm bradul repede, ca să începem să ne obișnuim cu premiile. Daniela Maier și Scena Urbană duc mai departe implicarea clujenilor în a sprijini acest concurs (deschizătoare de drumuri a fost Diana Radu, de la Remax Concept Cluj) și ne place asta. Uite-așa, după cinci ani avem un total de 2 care oferă premii. Probabil în 10 ani o să avem 4, ceea ce iarăși o să sărbătorim…
Ca să nu ne lăudăm singuri, deși ne place, o lăsăm pe Daniela Maier s-o facă și o cităm cu plăcere cu postarea de pe facebook-ul Scenei Urbane:
De câțiva ani, jurnalistul Ovidiu Blag îi provoacă pe cei care cunosc Clujul la un concurs inedit. Fotografii cu detalii ale caselor din oraș așteaptă să fie identificate și localizate. Pentru că este un demers care completează ceea ce ne propunem prin evenimentele noastre, ne-am gândit să oferim premii pentru următoarele 10 ediții, un brad realizat de Paul.
No bun: deci de-acum cînd ghiciți unde-i casa, primiți un brad din ăsta de sîrmă. Și-i făcut de-un artist și dăruit de-o întreagă Scenă Urbană, știți voi că pe scena asta sunt oameni ca lumea.
Succes!”
3 comentarii
Palatul Urania de pe Horea nr. 4.
Da, asa e. Primul a raspuns însă un domn pe facebook…
D-le Mihai, se acorda premiul si pentru dvs. Deci bradul il gasiti la restaurantul 4 Champions, lipit de Sala Polivalenta, pe partea cu Aleea Stadionului.