Nu numai că alergăm bine, dar și arătăm bine
La alergarea de sîmbătă am fost o grămadă de data asta. Chiar dacă avem aceiași absenți tradiționali, printre care Dan Olteanu, Daniel, Bogdan, Ali, ca să rostesc numai cîteva dintre numele consacrate. Cum am avut și festivitate de premiere sau poate nu numai de aceea, a venit cu noi și Adi Cosma, de la Ancada, cel care a chiulit cam toată iarna și începutul de primăvară (bine, scuza era că avea cursuri, exact sîmbăta de la 10.00, ce ziceți, merge gluma?). În schimb nu știu ce a făcut, dar a slăbit. S-ar putea ca ăsta să fie secretul: nu vii la mișcare, slăbești! La festivitatea de premiere au primit mingile Radu (un tip foarte simpatic, pe care îl vedeți în a doua fotografie, lîngă mine) și Florina, pe care nu o vedeți, dar o puteți citi în Ziua de Cluj, la rubrica Sport.
În stînga mea e Radu, un băiat simpatic și inspirat la pronosticuri
Mă rog, alergarea a fost în perfectă, unii au fugit regulamentar, patru ture, alții mai puțin, iar unul deloc, pentru că îl doare spatele.
Am încins apoi un meci de baschet de zile mari. Am prelungit un pic partida, acum jucăm pe tot terenul și după regula cine ajunge primul la 12 coșuri marcate. Într-o parte au fost Mișan, Cosma, Tibi, Mihai, Părintele (observați componența trupei, exclusiv masculină) iar de partea cealaltă au fost OviTebu, dl. Mureșan, Blag, Nada, Raimonda, Reka (aici observați mix-ul masculin-feminin, în fapt cheia succesului despre care vom face vorbire).
Așadar, băieții au luat cam în serios meciul, Raimonda era mai mult pe jos (Mihai o faulta cam la fiecare două minute-și am jucat vreo 30 de minute), Reka era împinsă de propriul ei logodnic la fiecare fază, Nada era luată în primire de ceilalți. Pe acest fond de lupte la baionetă, băieții ne-au condus în permanență, ultima oară chiar și cu 10-7. Atunci am hotărît un time-out, moment în care le-am spus fiecăruia ce are de făcut (asta e secret, nu o să aflați niciodată). De acolo mai departe a fost doar o problemă de logică și o chestiune de timp, reușind să ne impunem, aparent la o diferență mică, 12-11, dar cine știe baschet nu are nevoie de explicații. Bine, am dat și eu un coș de la gară care cred că i-a descurajat, dar nu despre asta vorbim noi aici. Vorbim despre coeziune, spirit de sacrificiu, familie, dragoste pentru culorile echipei. Inutil să vă spun, probabil, că ne-am dorit mai mult decît ei victoria.
PS Acesta e un pamflet și trebuie luat în serios. Altfel, uitați-vă și voi la cît e de frumos parcul. Să știți că așa era și iarna, doar că erau alte culori. Încercăm pshihologia inversă și vă rugăm să stați în case, să nu veniți la alergat, că e greu, se transpiră și e plictisitor.
