Extraordinarul, teribilul, fantasticul conflict de la Operă, cel dintre sindicaliști și directorul Rareș Trifan (cel despre care vă spuneam că nu îl cunosc), s-a stins. Totul s-a întîmplat la Ministerul Culturii, la București. Foarte ciudat cum lucruri care păreau ireconciliabile, numai dacă ne gîndim la memoriul kilometric trimis mai ieri ministrului Kelemen Hunor (Trifan era desființat), se rezolvă cu o vizită la București. Și pentru că am vorbit despre memoriu (l-am văzut postat pe Ziua de Cluj), el se încheia apoteotic: „Un popor de oi, naște o guvernare de lupi”. Acesta îi aparține istoricului Fl. Constantinescu, desigur, fără virgula dintre subiect și predicat. Asta, virgula, au adăugat-o sindicaliștii, probabil ca să lungească textul memoriului, să fie mai impresionant. Și ca să fiu rău de tot, istoricul a spus : „Un popor de oi naște un guvern de lupi”, dar mă rog. Am rîs destul de bine și de concluziile negocierii de la București:“conducerea instituţiei şi sindicatul doresc să depună eforturi comune pentru normalizarea activităţii instituţiei, în beneficiul publicului spectator”.
Ce putem înțelege:
-ministrul Kelemen le are cu liniștirea spiritelor
-sindicaliștii mai bine își vedeau de treabă și jucau spectacolele, în beneficiul spectatorilor
-trebuie angajat un corector la Operă, care să scoată virgulele dintre subiect și predicat
