Incursiuni

De prin 1983, mi-am făcut un obicei ca, de fiecare dată când merg la Turda, să-i fac o vizită bunului meu prieten, Ienţi Baci. Din păcate, de douăzeci și cinci de ani încoace nu-l mai caut la „căsuța cu mușcate” din Cheile Turzii, ci undeva, pe deal, deasupra oraşului, în cimitir…

Ați propus să mai schimbăm cartierul, așa că ne conformăm. Am primit prin poșta redacției o fotografie numai bună de pus în ramă…

V-am rămas dator cu o poveste. Povestea despre omul care vinde ouă. Mica lui firmă e pe-aici, prin Gheorgheni, la capătul liniei 33, cum ar veni sau la capătul liniei de garaje, pentru cei care puteți vizualiza locul… Bine, nu-i cine știe ce poveste, e doar una una nișată pe… ouă!

Cică acesta e titlul cronicii, stabilit în jurul cafelei. Ei au stabilit titlul, iar eu trebuie să o scriu, pedeapsă pentru că săptămâna trecută am scris o cronică slabă. Sau cum spune Rus, am scris doar o introducere…

Cartierul Gheorgheni a fost făcut cu cap, asta e clar. Are un farmec aparte, foarte multă verdeață și blocurile, așa comuniste cum or fi fost ele, sînt foarte cochete.