Cică acesta e titlul cronicii, stabilit în jurul cafelei. Ei au stabilit titlul, iar eu trebuie să o scriu, pedeapsă pentru că săptămâna trecută am scris o cronică slabă. Sau cum spune Rus, am scris doar o introducere…
Mă rog, nu ştiu dacă azi voi putea să mă ridic la nivelul aşteptărilor coechipierilor mei de fiecare sâmbătă, şi nici nu mă obosesc. În definitiv, dacă toată lumea se trage pe fund de la a scrie cronica, eu de ce nu aş face la fel????
Anyway, azi s-au jucat cele mai lungi patru partide din istoria confruntărilor. Două ore fără 5 minute! Scor 2-1… Nu vă ies patru meciuri? Asta pentru că s-a jucat un meci de încălzire, care nu s-a contabilizat, fiind dezechilibrat ca număr de combatanţi.
Dar să încep cu începutul. Azi ne-am adunat pe teren următorii: Blag, Rus, Tebu, Luci Bar, Miclăuş şi Arthur, care am şi jucat un meci trerminat 12 – câtva. Competiţia a început după venirea lui Zăvă, echipele stabilite de Blag fiind: el, eu, Rus şi Arthur (pentru că eram predominant îmbrăcaţi în verde) şi restul (predominant îmbrăcaţi în albastru).
Şi a început războiul:
- Meciul numărul 1: câştigat de noi cu scorul de 12 – câtva
- Meciul numărul 2: câştigat de noi cu scorul de 20 – 18! Acum mă credeţi când spun că a fost război? Mai ales că a fost 6 – 0 pentru ei! Dar a dat Blag ordinul: la fiecare coş înscris de ei, noi trebuie să înscriem două. Şi ordinul se execută, nu se discută.
- Meciul 3: câştigat de ei cu 12 – câtva.
Miclăuş spune că în ultimele două meciuri sarcina lui a fost să mă ţină pe mine. Voi realizaţi unde s-a ajuns? Să fiu repartizată!!!! Good job, Raimo! Îmi spun eu, mie, cu toată modestia din lume.
A urmat clasica fotografie de grup, urmată de scindarea acestuia şi fotografierea separată a micului grup de înfrânţi. Apoi apoi cafea, apă şi omletă, la Sportu’. Şi poveşti!
Chiar şi aşa, pedepsită să scriu cronica, tot am avut un început de week end absolut minunat. Cred că vine primăvara. Trebuie să vină primăvara, pentru că prea frumos miroase afară.
Pe săptămâna viitoare (şi, băieţi, vă spun acum, public: nu mai scriu eu cronica. No way!).
