– Mă, știi ce-am pățît?
poveste
-
-
„If you buy two, we”…, și-a făcut semnul acela de foarfecă, îl știți, cu arătătorul și mijlociul apropiindu-se și depărtîndu-se de cîteva ori. Așa a început seria conversațiilor cu Panaiotis, grecul ce vinde la aprozarul locului, de fapt un „market cu de toate”…
-
ărbatul acesta are peste 70 de ani. Stă la doi pași de mare de-o viață și poate asta nici nu i-a făcut atît de bine precum ne imaginăm noi atunci cînd ne dorim s-o avem la picioare. Spun asta pentru că nu are figura unui om fericit…
-
Clujul batut la pas
În Babeș timpul era prietenul nostru. Eram milionari în timp
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagTrei personaje, toate cunoscute, mi-au adus aminte într-o zi de duminică, de final de august 2016 de alte mii de zile petrecute într-un loc special: Babeșul. Poate cel mai drag loc al nostru din tot Clujul.
-
Sigur că da, întîmplarea de a fi trăit și pe vremea lui Ceaușescu îți poate aduce avantajul de a fi cunoscut și nebunii din perioada aceea, nu doar pe cei de acum. Un astfel de personaj s-a potrivit să îmi povestească, odată, ceva halucinant.
