Foarte tare treaba cu Elena Udrea la inaugurarea telegondolei de la Vulcan, de azi.
Elena Udrea taie panglica, nu știu ce, vine și popa, care sfințește telegondola, mureai de rîs cînd îl auzeai: „se sfințește această telgondolă în numele Domnului, se sfințește această telegondolă în ….și tot așa de mai multe ori”. După care urcă madam Udrea, ajunge sus, apoi pac-pac, se strică instalația și rămîn unii blocați în telegondolă, vreo jumătate de oră.
Doamna ministru bagă un text, firav: „Am înțeles că au urcat mai mulți decît ar fi trebuit în cabine, apoi și frigul acesta…și astfel a cedat un senzor” Foarte tare, sincer, a cedat un senzor…Bine. Cît de bătuți în cap trebuie să fie toți localnicii care au urcat la deal cu instalația, dar și ăia cu protecția muncii, asta rămîne însă o enigmă. Mai mult, citesc că localnicii au fost invitați chiar de către autorități să se dea cu bărcuța asta.
Jucăria a costat 10 milioane de eur0.
PS Personal mi-am amintit de un film cu Louis de Funes, cînd la o inaugurarea unui vapor, la celebra fază cu șampania care se aruncă de pe mal, s-a spart…vaporul.
Remember:
La inaugurarea salinei de la Turda, din 21 ianuarie 2010, s-a blocat liftul. Atunci premierul Emil Boc dar și Elena Udrea au urcat cei 112 metri, pînă la suprafață, pe jos, declarînd, la finalul aventurii, că mișcarea le-a făcut bine.
3 comentarii
Vreo legatura intre slujba facuta si faptul ca ea nu a avut efect in fata oficililor? mesajul e clar.nici sfintiti nu reusesc….
incredibil de penibil! si stam si ne uitam la stirea asta si la mandra muierea asta, asa zisa-ministru- Doamne fereste , cum am ajuns in halul asta?!?!nici nu mai stiu ce e mai penibil: subiectul in sine cu complicatiile-implicatiile lui,…, mandra ministereasa,prostalaii din guvern care aproba, accepta…, cei de pe acolo din jurul ei, noi toti, sau cum naiba??? extraordinar ce bataie de joc, zilnic, parca ar fi chiar un concurs printre ei, „cine are solutiile cele mai grozave pt. distrugerea Romaniei” sau poate va place ” un genocid prin metode modernizate”
Daca as spune ca suntem de rasul Europei…cu siguranta e mult prea putin…
Ne ocupam de toate prostiile posibile si imposibile! Lasand la o parte faptul ca acea cabina de metal pe o sarma, cu doi senzori unul pentru on si unul pentru off nu prea are cum sa coste 10 milioane de euro, sa nu uitam un lucru: Oameni buni, in peste 70% din spitalele din Romania, pacientii isi cumpara serul fiziologic, ata chirurgicala sau orice altceva necesare supravietuirii pe banii lor din farmacii!!!
Si reprezentantii nostri ce fac??? Echilibristica pe sarme!!! Adica…CIRC. Circ pentru care, noi, publicul, spectatorii platim un pret…din ce in ce mai mare!
Oare de ce…? Pana cand…?