Vînzătorul de ziare de la mine din cartier e prototipul perfect al românului-șmecher. Fii atent ce face ăsta: în primul rînd ia ciubuc cu nerușinare, ba îi mai și înșeală pe fraieri la rest. După aia: la orice oră din lume ai merge la el, îți spune că Prosportul sau Gazeta Sporturilor s-au terminat. Întotdeauna are însă vreo 10 sub tejghea și așteaptă să îți pice fisa și să îi dai un leu în plus. Bagă și un text: “Aș avea o bucată, dar e greu să v-o dau, e de la abonați”. De unde naiba are ăsta, chioșcarul, abonați, asta numai Cel de Sus știe. Ce e aia abonați, ce înseamnă, că vine unul la început de lună și îi mai dă niște bani-șpagă ca să îi țină ziarele? OK, hai, că nu am terminat. Rupe nu știu ce cupoane de răzuit de pe ziare din alea clik-clack și le vinde fără, spunînd că așa le-a primit, fără. Și după aia îl vezi, cînd rămîne singur, cum răzuiește el toate cupoanele alea. Da nu cred că a cîștigat vreodată, că tot acolo îl văd, în chioșcul lui nenorocit, sucindu-se cînd trebuie să dea rest, oftînd că ăla n-ar bani potriviți, vînzînd ziare Făclia de la returul tipografiei, făcînd mica lui afacere pe lîngă cea oficială. Mă enervează la culme tipul ăsta.
Probabil că acasă le povestește alor lui ce șmecher e el, cum e el Mercedesul chioșcarilor. În imaginea lui regăsim toți șmecherii din România, ăia care ne povestim unii altora aventurile din armată (cum am fost noi mai deștepți decît toți din pluton și am sărit gardul), din piața de mașini (cum l-am fraierit pe ăla și am luat pe un jaf de mașină din Germania la care i-am șters kilometrajul 8.000 de euro), din școală sau facultate (nimeni nu copia ca noi, ce dracu), din viața privată (bine, mă, pe aia am rezolvat-o eu în clasa a XII-a și ăla a luat-o de nevastă ca prostu). Chiar că sîntem șmecheri cu toții, ce dracu m-a apucat pe mine cu vînzătorul de ziare?
1 comment
asta e o problema structurala a presei. e grava