Imediat după revoluţie, toată lumea dorea să ne ajute, într-un fel sau altul. Nu ştiau ei „ce şi cum” cu revoluţia, aşa cum nu ştiam, de fapt, nici noi. Dacă stau să mă gîndesc bine, nu ştim nici acum „ce şi cum” cu revoluţia.
Dar mai toate ţările europene doreau să ne ajute şi ne trimiteau -hai să nu zic ca la milogi, dar la fel cum trimit saci cu orez în Somalia- tot felul de ajutoare. De la chiloţi purtaţi la făină, de la ulei de măsline la jucării, de la saltele de dormit uzate la ciocolată cu alune. Bineînţeles, cozi ca la balamuc. Lumea stătea la coadă nu pentru că nu avea ce mînca, mai mult pentru că era curioasă ce gust are occidentul.
Văd că moda a reapărut, iar prin oraşele noastre reapar cozile interminabile pentru o franzelă, un kil de zahăr sau un litru de ulei de pomană trimise de partenerii noştri din Uniunea Europeană. Ca şi atunci, bineînţeles, cozi ca la balamuc. Din acest punct de vedere e mai rău ca acum 20 de ani! Acum, cozile sînt mai de… calitate, dar nu pentru că oamenii vor să guste ceva nou, ci pentru că e foame mare. De la pensionari la oamenii străzii, de la profesori universitari în pensie la hapsîni care ar lua şi un capăt de aţă numai pentru că e gratis. Mulţumim conducătorilor iubiţi!
4 comentarii
Zice o veche zicală tibetană: „Ai grijă ce-ţi doreşti pentru că s-ar putea să se împlinească”. Extraceauşiştii n-au de unde să ştie, dar noi am auzit de multe ori expresia spusă în clipe de epuizare psihică,”Coste oricât numai să se găsească!”. S-a împlinit! Din patru-n patru ani am pus botu’ la promisiunile populiste ale emanaţilor noştri (v-am zis că „emanaţie” nu-i un cuvânt „bun”)şi am transformat lupta politică în sport. Sport care ne-a transformat în suporteri ai luptelor câinilor politici. Am fost suficient de proşti să credem că se va schimba ceva, că „ai noştri” sunt cei mai buni. Cine mai avea vreme să-şi bată capu’ cu programe, cu statistici ale realizărilor promisiunilor anterioare. Am uitat altă zicală (hindusă, de data asta): „Schimbarea domnilor, bucuria proştilor”. Când ne-a spus-o Brucan ne-am supărat. Sper că nu vor trece alţi 25 de ani (din ciclul de 45) până când ne vom aminti de versurile cântecului (românesc acum) „Deşteaptă-te române”. Ce ironie… ăsta e imnul naţional.
Filosofie tibetană, hindusă, hmm, prea greu. Mă depăşeşte. Uite o zicală din filosofia românească: „Dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă!” Da’ nici asta nu mai funcţionează!
Singura soluţie rămasă pentru rezolvarea retardului mintal românesc rămâne doar ajutorul divin? Dacă nu ne-a dat-o la naştere, de ce ar face-o pe urmă?
Ajutorul divin sau „6 din 49”. De fapt, e cam acelaşi lucru, că-s legate!