Ziua de ieri a fost ca un deja-vu nasol. La fel ca în ultimii ani, vremea a fost urîtă, rece şi umedă, iar scenariul zilei a fost identic cu cel al ultimelor zile naţionale.
Preoţi şi depuneri de coroane de flori ca la parastas, cozi interminabile cu români zgribulind în aşteptarea unui blid cu fasole şi cîrnaţi, „La Mulţi Ani PRO TV!”, iar seara cîte un concert şi un foc de artificii cu buget de criză.
Dracu ştie cum alţii pot să se distreze de ziua naţională, numai noi, românii, cînd vine vorba de 1 Decembrie, bocim, jelim şi comemorăm.
Ceva tot a fost diferit! (Şi sper să nu mă „agaţe” prietenii şi să-mi spună că iar am ceva cu Băsescu şi cu PDL!) Preşedintele României Traian Băsescu, exact de ziua naţională a ţării al cărei preşedinte este, a fost plecat cu treburi prin Afganistan şi Kazahstan. Chestiuni de mare greutate şi importanţă care nu se compară cu datoria, obligaţia de a onora cum se cuvine acest eveniment important în viaţa ţării. Ar fi interesant de aflat dacă şi alţi preşedinţi de ţară au fost plecaţi în deplasare cu sorcova taman de ziua naţională a ţării lor, dar mai că aş pune un pariu că Băsescu este un adevărat deschizător de drumuri în acest sens. Anormalitatea care caracterizează această ţară a continuat cu prezentarea onorului militar lui Emil Boc, deşi funcţia de prim ministru ar fi a patra în ierarhia protocolului. Dar, nu-i aşa?, sînt un cîrcotaş.
În fine, contrar legii lui Murphy că ceea ce începe prost se va termina şi mai prost, deşi începusem cu stîngul ziua de ieri am terminat-o cum nu se poate mai bine la recepţia organizată de Primăria Cluj şi primarul Sorin Apostu (mulţumim, şi eu şi Ovidiu, pentru invitaţie!).
La Mulţi Ani PRO TV! Ăăăă, pardon, La Mulţi Ani România!

2 comentarii
nu ma deranjeaza ca Traian Basescu nu a fost in tara, nu cred ca el a ales data summitului OSCE.
Dar m-a suparat un pic ca „l-a” pus pe Boc sa-i tina locul, desi nu avea dreptul.
Nu mi-e simpatic nici Geoana dar el trebuia sa aibe rolul principal.
Mie mi-a placut PRO TV-ul ieri, ca nu prea am vazut crime 🙂
Ce bine ca s-au inventat sarmalele. Altfel, ramaneau festivitatile de ziua nationala fara spectatori.