A trecut fantastic de rapid această săptămînă, dar într-un fel e bine, pentru că ne reîntîlnim mîine la alergare. Și-au anunțat prezența oameni noi, printre ei și un fost coleg din presă, Ciprian Tivadar, soțul handbalistei Mihaela Tivdar, componentă a echipei U Jolidon și a naționalei României.
La start se va alinia de data aceasta și Adrian Cosma, de la Ancada, omul cel mai așteptat, pentru că mîine ne va aduce și mingea de baschet de la concursul de pronosticuri din tur, dar și alte noutăți. Mingea practic e a mea, am cîștigat-o, am cedat-o următorului clasat, Mircea Cozma, care a cedat-o și el, așa că decît să ne tot complicăm, zic să o folosim mîine și să dăm o miuță la finalul alergării, că tot sînt două panouri în parc, ce ziceți?
Trupa veche se știe: Cristi Bara, Fărcaș, Dan Olteanu, Călin Mișan, Raimonda, Mircea Barna, Ali și bineînțeles Donkey, cu aparatul de fotografiat. După, la taclale.

9 comentarii
nu ajung o data si gata, ma scoti de pe lista? eu nu mai am voie? oricum vin, numa sa iti fac in ciuda :))
confirm prezenta daca aruncam la cos 😀
Îmi pare rău dar mâine nu voi ajunge. Las în sarcina altcuiva fotografierea alergătorilor, copacilor şi… raţelor. Cristian?
confirm prezenta si daca nu aruncam la cos! :))
donkey, ok, sa accepta, mircea faci ce vrei, nicusor mersi, daniel tu hai cu bani la tine, cu pozele eu nu dau sarcini la nimeni. care are aparat, sa il aduca
Eu nu vin ca am altceva mai bun de facut, dar puteati sa ma chemati si pe mine, macar din complezenta, ca am jucat baschet cinci ani pe calculator.
fara bani nu ma primesti?
La invitatia lui Daniel Rus ma alatur si eu, desi stau foarte prost cu conditia fizica. Sper ca primiti si un tanar blogger ca mine 🙂
pai nu ai venit