Colegul Dan Olteanu a invitat azi oameni din lumea voleiului. Iată despre ce va fi vorba în emisiune:
Astă seară la ”Ora de Sport”, realizatorul Dan Olteanu va aduce în atenția publicului un sport ce făcea săli arhipline cu ani în urmă, dar care din păcate astăzi este tratat cu multă indiferență de mai toată lumea. Astă seară sunteți invitați la volei, să încercăm să redescoperim frumusețea acestui sport de echipă.
Vor participa la dezbatere, cei doi antrenori ai echipelor de primă ligă ale Universității Cluj, respectiv la masculin – Bogdan Tănase și Vladimir Stănescu, la feminin. Deasemenea vor fi prezenți în studioul ”Orei de Sport” și fostul mare voleibalist al ”U” Ardaf, campion național și component de bază al naționalei României – Valentin Sanislav, precum și Michail Davleris, om de afaceri, fost voleibalist în Grecia, implicat în susținerea secției de volei masculin a CS ”Universitatea” Cluj.
Întrebările celor interesați pot fi adresate înainte de startul emisiunii pe pagina de facebook sau de twitter a ”Orei de Sport” (www.facebook.com/paginadesport sau www.twitter.com @paginadesport)
”Ora de Sport” este un produs TV al Respect Media (Dan Olteanu / Cătălin Condurache – producător), realizat in coproducție cu TVR Cluj și NCN Cluj și este difuzat în fiecare luni seara de la ora 21.00 pe cele două canale simultan, fiind recepționat în toată Transilvania. Deasemenea este transmis live si pe internet la www.ncn.ro.
Alte detalii pe blogul emisiunii: www.paginadesport.info
