Așadar, avem așa: întîlnirea clasică, la zece fix, alergarea de 4 ture, gata, nu mai fugim trei jumate, și apoi baschet. Repriza a treia la Sportul, Tibi aduce ziarele și combatem.
Acum: Raimonda mi-a scris ceva mesaj, nu foarte clar, dar am înțeles că nu vine. În schimb, reapare trupa de la Ancada, am semnale dinspre Mircea Barna și Adi. Cu ei avem de vorbit la cafea, vrem să vedem panoul de baschet sau chiar să îl lăuăm deja, să fim siguri, și băieții veseli de la fotbalul de blogerit de la Brașov mai vor ceva de la ei (strict secret). Normal ar trebui să repară și Anok, fotograful cel vestit, și secția maghiară, care a cam lipsit. La baschet, în mod normal nu am cum pierde (dacă se ține de treabă Olteanu, nu ca data trecută), iar la cafea totul e să vorbim încet, să ne mai lase oamenii ăia să fumăm la nefumători.
Am uitat ceva?

2 comentarii
eu va spun ca sint racit cobza (uite, e 17.30 cind va spun asta), dar tot vin cumva și mă bag și la alergare (mint eu ceva acasă)
Eu revin cu bateriile încărcate! Sper să nu plouă, că lapoviţa ce-i acum afară nu miroase a bine.. Ne vedem mîine! 🙂