Pentru început ascultați piesa celor de la Trio Grigoriu, ca să intrați în atmosferă.Uite adresa: http://www.youtube.com/watch?v=nsLYSCxgZtE.
Acum, să vă povestesc.
La Cabana Trei Brazi
Ne-am zis că nu se face să ajungem în Predeal și să nu urcăm și pînă la „Cabana Trei Brazi”, nu? Am făcut și o poză, nu prea reușită, că-i cu telefonul. Dar cei care nu ați văzut-o, asta e cabana: o construcție veche cu terasă.
În parcare, jeepuri, că doar nu vii la munte pe jos, ce dracu, sînt 5 kilometri din stațiune pînă acolo. Iar pe terasă oameni mulți, care vînau un loc la mese. Printre mese, mulți cîini. De-ai casei. Doi mari, imenși, ciobănești, foarte frumoși, cinci mai mici, așa, mai homleși, unul cu un ochi lipsă (imagine terifiantă pentru turiști, care cînd îl zăreau își întorceau privirea în altă direcție, de preferință spre propria farfurie). Cîinii ăștia se plimbau printre mese și așteptau cîte un rest de mîncare de la clienți. Din cînd în cînd auzeau ceva, imperceptibil pentru noi, și o zbugheu instantaneu, lătrînd, în direcția suspectă. Apoi reveneau, reluîndu-și locul pe terasă și obiceiul de a se gudura pe lîngă turiști.
Turiștii erau în marea lor majoritate „paltonari”. Femei supărate pe viață și pe soții lor tembeli care nu erau în stare să le găsească un loc ca lumea pe terasă, la soare. Puberi aduși cu școala, grupuri gălăgioase care vorbeau tare, fumau (unii cred că se chiar drogau pe acolo, pentru că trăgeau foarte ciudat și se comportau pe măsură). Țărani în costum care curățau cu batista băncuțele înainte să se așeze (fază monumentală). Chelneri tîmpiți: o fată și un băiat, sub 20 de ani clar, erau pierduți în spațiu, proști rău de tot, sincer, n-am mai văzut așa ceva. Mîncarea, clasică: mici, ceafă de porc, cartofi prăjiți.
Buuuuuuuun. Ceva trebuia să facem, am zis să bem o cafea. Cu ăștia doi, cu chelnerii, nici o șansă. Așa că am riscat și am intrat în cabană, să mă descurc, vorba aia. Acolo nimic interesant, poate doar tipul ăsta de care urmează să vă spun, un fel de chelner, care stătea după o tejghea și avea în față un singur obiect (mă rog, în lateral): o sculă din asta de faci cafea cu ea, dar mică, un espresor din ăsta de jucărie de aveți și voi acasă, care face o singură cafea. Omul era sașiu, ciocuș, cum vreți să-i spuneți, dar rău de tot. Și beat. Da beat crup, mangă, muci. Omul ăsta, așa cum era, beat, sașiu, murdar pe mîini de zici că a schimbat cauciucurile la un TIR, omul ăsta săracul, a reușit de mi-a făcut, așa cum a știut el, două cafele. E adevărat că a durat cam 10 minute bune, dar le-a făcut, săracul. Și mi-a cerut pe ele 180 de mii. I-am zis că poate e prea mult. Și atunci le-a lăsat la 120 de mii. I-am dat, că mi-a fost milă de el. Am băut și cafelele, urgent, și am plecat. Mai buni, mai drepți, mai curați sufletește, că doar am fost la munte, la Cabana trei brazi, la Cabana trei brazi!
