Rovinieta electronică şi dosarul cu vechituri

S-a făcut frumos afară, aşa că mă grăbesc să plantez, în grădina de la ţară, brăduţul care a îndeplinit funcţia de „pom de Crăciun” în iarna care tocmai stă să se încheie.

– Am asigurare, am rovinietă, am motorină, aşa că plecăm cu maşina mea la prima oră a dimineţii, îi spun tatălui meu.

– Foarte bine pentru că bateria mea e sus, la încărcat, iar rovinietă încă nu am cumpărat, îmi răspunde el.

Când ajung în parcare, am o surpriză neplăcută. O roată din spate e pe jantă. Pompa de picior nu merge iar compresorul, primit cadou de la amicul Fane, nu vrea, cu nici un chip, să pornească, aşa că aplic planul de rezervă. Îl sun pe tata şi-i spun toată povestea. Hotărâm ca el să pună bateria iar eu să merg să cumpăr rovinieta.

În urmă cu ceva ani, la un control, un poliţist nu s-a mulţumit să se uite pe parbriz la autocolantul rovinietă şi a vrut să vadă bonul primit la cumpărarea ei. Când l-am scos din portofel am avut surpriza să văd că abia se mai putea descifra ceva din ceea ce scria pe el! Ca prin minune se mai vedea că este un bon de rovinietă şi data la care aceasta expira. Doar ştampila benzinăriei era perfect vizibilă.  Înţelept, poliţistul, m-a sfătuit ca altădată să păstrez la mine doar o copie a bonului buclucaş, iar originalul să-l ţin acasă, într-un dosar…

Cu acest episod în minte plec spre un oficiu poştal, unde dovada este scrisă pe hârtie normală, deci rezistă mai mult decât un amărât bon de casă! Din păcate la ghişeu era coadă mare, aşa că nu scap de mersul la benzinărie. Acolo spun numărul de înmatriculare şi tipul maşinii, dar domnişoara din spatele tejghelei nu e mulţumită şi-mi cere certificatul de înmatriculare. Nu am timp de discuţii, aşa că i-l dau. În mod normal pe baza numărului de înmatriculare se intră în baza de date şi acolo se confruntă informaţiile. Domnişoara tastează, împiedicat, lungul număr de identificare din certificat. Apoi îmi dă să verific ce a scris şi mă pune să semnez că datele introduse de ea sunt corecte. N-am timp de alte discuţii aşa că semnez, plătesc, îmi iau peticele de hârtie şi fug victorios spre parcare.

Seara, acasă, amintindu-mi iar de ce-mi spusese poliţistul, fac o copie a rovinietei şi a bonului şi pe ce credeţi că-mi cad ochii? Pe o notă din partea de jos a acelei bucăţi de hârtie care spunea, în română şi în engleză, A SE PĂSTRA UN AN DE LA DATA EXPIRĂRII!!! De ce nu 10? De ce nu 100? Eu, în ignoranţa mea, am crezut că odată cu apariţia rovinietei electronice voi scăpa de calvarul păstrării multor hârtii în portofel, că acum controlul se va face fără să mai fii oprit, că sistemul revoluţionar care a costat, conform HotNews, 35,96 milioane de lei, fără TVA, mă va scuti de întâlnirile stresante cu echipele de controlori din trafic. Se pare că m-am înşelat. Mai mult, de acum în colo, voi sta cu inima cât un purice, un an de zile după ce a expirat rovinieta, gândindu-mă numai la posibilitatea că un sistem tembel mă va putea amenda şi atunci! Resemnat, am purces să-mi aduc la zi dosarul cu vechituri, să-l pun la loc de cinste în bibliotecă şi să-mi burduşesc portofelul cu hârtii doveditoare!

Mai multe date despre această minune a tehnicii, care se numeşte rovinieta electronică, puteţi găsi aici.  Şi, cam pe ce credeţi că se pune accentul în articolul pe care vi l-am recomandat? Aţi ghicit! Bineînţeles că pe amenzi!

Mihai Vasile

View all posts by Toate articolele scrise de acest autor
Citeste biografia