Cea mai importantă confruntare a etapei a 24-a s-a disputat între „U” Mobitelco BT Cluj şi Gaz Metan Mediaş. În faţa a peste 2000 de spectatori prezenţi la Sala Sporturilor „Horia Demian”, clujenii s-au impus în derby-ul etapei, scor 91-80. Meciul s-a decis în sfertul al treilea pe care clujenii l-au câştigat la opt puncte, până la pauză, confruntarea fiind foarte strânsă. Tehnicianul clujenilor Marcel Ţenter a declarat la finalul partidei că lupta pentru locul secund nu s-a terminat încă, dar în proporţie de 80-90% „studenţii” nu mai au cum să piardă locul.
CSU Sibiu respiră uşuraţi încă o săptămână după ce a trecut de Cuadripol Braşov cu scorul de 99-62. Cu toate că în sala „Transilvania” din Sibiu s-a scandat „suta-suta”, gazdele nu au reuşit să ajungă la această cifră, dar victoria la peste 30 de puncte diferenţă este cea mai categorică a etapei de până acum. BCM Târgu Mureş s-a impus la Miecurea Ciuc cu BC Perla Harghitei, scor 82-70. Mureşenii au egalat la puncte pe Gaz Metan Mediaş şi se anunţă o luptă foarte strânsă pentru locurile 3-4, luptă în care mai e implicată şi Steaua Turabo.
CSM Oradea nu a furnizat surpriza la Ploieşti, dar a pierdut onorabil, scor 87-78. Tot ieri s-au mai disputat SCM Craiova – Energia R0vinari 71-86 şi Politehnica Iaşi – CSM Bucureşti 97-84. Astăzi au loc ultimele două partide ale etapei. BCM Piteşti – BC Timişoara şi Steaua Turabo – CS Otopeni ( ora 19.00 TVR 3). La finalul lor voi reveni şi cu clasamentul pariurilor noastre.

4 comentarii
faina victorie,s-a vazut la ambele echipe dorinta de victorie,noi am jucat cu opt oameni iar mediasul cu zece oameni,tocmai de aceea e frumoasa aceasta victorie ,mediasul e o echipa extrem de solida prin faptul ca au o mai lunga si pot juca lejer cu 8-10 jucatori mereu
bravo U,asa va vrem mereu
HIENA
Salut. Mi se pare un pic cam exagerat acest 80-90% pentru locul 2. Daca Bc Mures va castiga meciul de miercuri cu CSM Bucuresti, atunci va trece pe locul 2 in clasament, avand in vederele meciurile directe. Si nici Mediasul nu cred ca va avea probleme la Iasi, complicand si mai mult lupta pentru locul 2, pentru ca clasamentul se face in 3, unde momentan „U” este in avantaj. Dar sa zici ca „în proporţie de 80-90% “studenţii” nu mai au cum să piardă locul” este exagerat.
corect, laci
locul 2 este 100%,fiindca jucam acasa cu steaua ,cu medias santem peste ei deci…calculati si voi,la meciurile cotate mai slab ar trebui sa fortam si banca de rezerve fiindca si acolo se poate decide un meci in play-off