Azi am ascultat un concert senzational, de o oră, cu Lucky Peterson, pe Mezzo (bineînțeles), cu Lucky Peterson și bandul său.
Deși Lucky Peterson este un cîntăreț de blues, soul sau rock and roll, trecerea sa spre jazz mi-a priit. A și avut în spate o trupă de acompaniament excelentă, printre care un saxofonist teribil. I-a cam înnebunit pe spectatorii din Viena, acolo unde a fost înregistrat acest concert de jazz din 2009.
Lucky Peterson e o figură de om, care cîntă acum mai mult în biserica de care aparține, Dallas, Texas, unde interpretează vestitul gospel. Este născut în 1964, e un chitarist și un pianist foarte bun, iar muzica lui îți poate face foarte bine. Încercați și voi, dacă aveți chef!
Ca și cum nu ar fi fost îndeajuns de bine pentru o zi, a urmat un concert cu Cassandra Wilson, o cîntăreață de jazz uriașă, care are două Grammy Awards. Hai, că azi am avut noroc de o seară pe cinste!