– Ce reviste de turism cunoaşteţi la noi în ţară? întreb eu naiv, să văd cam ce crede lumea care se perindă pe la standul România pitorească de la Târgul de Turism al României…
– Ooooo! Dar eu am toată colecţia de la România pitorească, am moştenit-o de la tatăl meu… Am numere vechi, din primii ani de apariţie.
Răspunsul acesta mă unge pe suflet. Domnul din faţa mea nu e nici sărac şi nici bogat, nici intectual şi nici proletar, iar mie mi se pare un prinţ cu cămaşă de şcolar cuminte şi cu pantalonii călcaţi la dungă, cu o dicţie impecabilă şi parcă uşor fâstâcit că nu poate să explice mai pe înţeles tot ce-ar vrea să spună. Uşor grizonant, părul parcă i-ar trăda vârsta, în rest… nu prea are riduri, vorbeşte detaşat şi are… aşa… un fel de licăr în priviri când pomeneşte de lucruri mari.
Nu. Nu vrea să mă impresioneze… Nu e nici măcar colecţionar, cum fac unii, de adună până şi broşuri, şi bilete de autobuz. Are sub braţ două reviste România pitorească şi parcă se bucură ca un copil de captura sa ca de primele cireşe date în pârg… Am prins şi eu curaj să-i spun că sunt redactor la România pitorească şi că scriu despre munţi şi călătorii prin spaţii îndepărtate. Doamne, cât de încântat a fost! Câte a putut să mă întrebe! Cine mai e în redacţie? Ce articole mai apar? De câte ori pe an se publică? A apreciat formatul nou al publicaţiei. O ştia de pe vremea când era mică. Are în continuare abonament aici, dar acum, cu o umbră de tristeţe, recunoaşte că nu mai găseşte revista în cutia poştală decât o dată la 3 luni.
– Pentru ce? mă întreabă dânsul… Aici găseam articole faine despre munte, aveam descrierea traseelor şi aflam toate noutăţile din turism, ne delectam cu almanahul, scris într-un stil atât de cultivat… Da, trebuie să recunosc şi eu, România pitorească e seducătoare, chiar şi pentru profani… Unii îi răsfoiesc paginile şi mor de încântare să vadă pozele. Alţii se regăsesc deplin în articolele lui Cassian Balabasciuc, sau Dinu Mititeanu sau Dan Anghel.
Alţii întreabă nerăbdători de Mihai Ogrinji, omul care-şi dă şi sufletul să ţină revista aceasta VIE! Dânsul spune că o face în amintirea Andei Raicu, ale cărei articole din Scrinul Andei ne copleşesc de la un număr la altul… Dar noi ştim că o ţine şi din … pasiune! Pentru faptul că asta se pricepe dânsul să facă cel mai bine: jurnalism! Pentru faptul că, în realitate, fiecare an pe care îl mai adaugă revistei înseamnă o nouă sărbătoare frumoasă…
Revistele sunt ca vinul bun: pe măsură ce se învechesc, au o savoare şi mai seducătoare, devin şi mai ameţitoare.
România pitorească este un mit, la propriu. La aproape 80 de ani de existenţă, e una dintre revistele de care oamenii întreabă fiindcă le-au citit cu adevărat. Abonaţii fideli ştiu numele redactorilor, întrebă de anumite titluri, îşi exprimă regretul că nu se mai publică almanahul… Cei mai mulţi cititori au crescut odată cu România pitorească. Unii dintre ei au prins atât de mult drag, că s-au făcut redactori. Alţii caută prin scrinul cu amintiri. Multora, revista le stârneşte nostalgii răvăşitoare… Celor tineri le alimentează setea de aventură… Amatorilor de călătorie le stârneşte dragul de a evada în spaţii noi, neexplorate încă… Nu ştiu dacă mai există, actualmente, vreo altă publicaţie care să nu aibă nimic ostentativ, care să trăiască numai prin mesajul pozitiv transmis cititorului, care să nu fi căutat vreun subterfugiu, vreo gogoriţă care să o ajute să supravieţuiască.
“Acum piaţa face selecţia…” – am auzit sloganul ăsta atât de des şi m-am întristat. NU! Oameni buni – BUNUL-SIMŢ face selecţia! CULTURA face selecţia! VALOAREA trebuie să aibă ultimul cuvânt!
– Pentru ce iubim “România pitorească”?
– Pentru că EXISTĂ!
8 comentarii
Frumos articol. Parca ma simt vinovat ca nu am mai trimis nici un material la redactie ! V, Sim
Da, Camelia! O iubim pentru că există! Pentru că în ea se scrie despre ceea ce mai este încă frumos în ţara asta din ce în ce mai pângărita. Şi se scrie frumos. Eu o iubesc pentru că am citit-o şi îndrăgit-o de la primul numar din seria postbelica, adica din 1972. Am îndrăgit-o aşa de mult încat am ajuns la un moment dat să scriu şi eu în ea, să încerc a da şi altora din prea plinul dragului de munte. Şi sufăr înca de teama de a nu dispărea şi ea, singura revistă în care mai sunt articole şi despre munte, dar şi multe articole despre „alte Annapurne”, frumuseţi naturale şi frumuseţi create de oameni cu suflet frumos şi cu mult drag de frumos. Îmi e teamă să nu obosescă şi Mihai Ogrinji – sufletul acestei reviste – omul fără de care revista ar fi sucombat de multă vreme. Îl cunosc şi ştiu că nu va obosi, dar ar putea la un moment dat să i se umple paharul cu dezamăgire, văzând că sunt tot mai puţini cei care iubesc Revista, care iubesc Frumosul, care iubesc Cultura. Subcultura şi prostul gust se răspândesc ca râia, nesimţirea înlocuieşte bunul simţ, kitsch-ul şi urâtul iau locul Frumosului.
Să sperăm însă ca Frumosul va dainui! Dinu
Mi-a facut placere sa citesc articolul si cu parere de rau spun ca foarte multi oameni, mai ales dintre cei tineri, nici macar nu stiu de existenta acestei frumoase reviste.Poate ca daca ar sti ar citi-o mai multi .
Dintre cei tineri, cei mai mulţi preferă să acceseze paginile web şi nu citesc decât lucruri care fac parte din „Bibliografia obligatorie”…
„România pitorească” poate fi consultată on-line la adresa:
http://romania-pitoreasca.net/
sau pe Facebook, unde isi asteapta prietenii:
http://www.facebook.com/profile.php?id=100000836433596
Ginduri frumoase, Nana
Apreciez mesajul tau
Pentru mine, revista România pitorească a fost şi manualul de geografie, şi cel de istorie. Chiar dacă a reapărut în anul în care am devenit bacalaureat.
România pitorească, Ştiinţă şi tehnică, Autoturism şi Rebus – tata nu accepta să facă abonamentul la Scânteia (sarcină de la serviciu!), până nu avea în mână chitanţa le cele enumerate anterior.
Vă mulţumim pentru consecvenţa cu care citiţi aproape fiecare articol.
Pentru cititorii fideli ai revistei, datorită faptului că am primit şi foarte multe e-mailuri pe adresa personală, imi fac datoria de a anunta în ce fel se pot abona la „România pitorească”:
Abonamente
Pentru a reduce costurile cu distributia revistei rugam toti doritorii sa se aboneze folosind una din metodele de plata de mai jos !
Cititorii din tara sau strainatate se pot abona trimitiand un e-mail sau o scrisoare direct la adresa redactiei:
Str. Ghiocei nr. 30, bl. 30 C, sc. B, ap. 55,
cod 020571, Sector 2, Bucureşti
Tel.: 021-211.08.77
Fax: 021-250.19.97
e-mail: abonamente@romania-pitoreasca.net
E-mailul sau scrisoarea trebuie sa contina dovada platii abonamentului, numele si adresa exacta unde se va face expedierea revistei in fiecare luna.
Pentru cei care doresc primirea revistei prin curierat rapid, acest lucru trebuie cerut explicit. Costurile curieratului vor fi suportate de catre client.
Preturile Abonamentelor:
1. Abonamente Interne:
PERIOADA SUMA
12 Luni (4 numere) 35 RON
Pentru a te abona folositi una din metodele de plata:
Mandat Postal
Adresati mandatul postal către S.C. România Pitorească S.A.la adresa Str. Ghiocei nr. 30, bl. 30 C, sc. B, ap. 55, cod 020571, Sector 2, Bucureşti.
Transfer Bancar in urmatoarele conturi:
BCR – Sector 1
RO15RNCB0072049690030001 – pentru platile in RON
RO83RNCB0072049690030038 – pentru platile in EURO
Trezoreria Sector 2
RO36 TREZ 7025 069X XX00 2594 – pentru plati in RON
Dupa efecturea platii trimiteti un email la adresa abonamente@romania-pitoreasca.net. Emailul trebuie sa contina dovada platii si inforatii exacte referitoare la nume si adresa unde doriti sa fie expediata revista. Aceste date pot fi trimise si prin posta la adresa mai sus mentionata, respectiv prin fax la numarul 0040-21-250-19-97
Jean Moscopol, îndrăgitul cântăreţ din perioada interbelică, avea un cântec frumos intitulat „Tot ce-i românesc nu piere”. Insist să cred că bunul simţ, generozitatea, patriotismul, onoarea şi altele asemenea sunt sentimente pur româneşti, în ciuda celor care fac eforturi să se creadă cu totul altceva despre poporul nostru. Revista „România pitorească” rămâne una dintre dovezile ce vin în întâmpinarea afirmaţiei, punând în evidenţă faţa frumoasă a ţării şi a poporului ei, cea care ne reprezintă cu adevărat, cea care trebuie luată în considerare. Fără emfază şi fără lăudăroşenie ieftină, revista prezintă România adevărată, cea care a fost, cea care este, pentru că valorile unui popor sunt date de cultura şi civilizaţia sa, nu de circarii politici. Iar cei ce scriu cu sufletul revista o fac doar pentru că îşi iubesc ţara şi o vor respectată aşa cum se cuvine. Şi apoi…, „tot ce-i românesc nu piere”!
Eu sunt o incurabilă îndrăgostită de frumos… De aceea, tot ce încerc să scriu aş vrea să rămână în limitele bunului-simţ şi al emoţiei curate. Iar ceea ce este „românesc” m-a făcut să vibrez cel mai tare când eram departe de tot ce-i „al nostru”. A fost o lecţie. Acum preţuiesc mult mai mult lucrurile adevărate din viaţa mea şi m-am dezis de tot ce-i zgomotos, frivol şi ostentativ.
Ce bine e când porţi mereu cu tine candela care îţi încălzeşte sufletul!
„România pitorească” e un reper de identitate, unul solid şi cald!