Privire aeriană asupra vârfurilor din Masivul Denali - circuri glaciare, gheţari multimilenari şi câmpuri de crevase
Cu un teritoriu care reprezintă doar 5% din suprafața Statelor Unite, în Alaska, unde suprafața de șosea construită reprezintă numai 10.000 de mile, zborul devine o necesitate. Confortul excesiv al lumii civilizate pălește în fața grandorii unui peisaj eminamente sălbatic. De la fiordurile din Kodiak și impresionantele imagini ale urșilor Grizzly ieșiți nestingheriți la pescuit de somoni și până la încremenirea ghețurilor arctice pe marginea fiordurilor din nordul extrem, în ținuturile situate dincolo de Cercul Polar de Nord, în preajma ultimului punct pe care mai poți pune degetul pe hartă – Cape Barrow – totul este o mirare!
“Alaska începe cu adevărat din momentul în care vă veți ridica de la sol…”, ne-a spus David, pilotul nostru, în timp ce noi eram preocupați să ne potrivim mai bine căștile antifonice… Îmi amintesc că nu știam cum să fac să-mi țin genunchii mai strânși și-mi lipisem omoplații de spătarul scaunului ca să-mi asigur suficient spațiu să filmez…
La baza aerină, înainte de decolare. Echipa - Thomas Chew, Cosmin Andron, Camelia Manea, Marius Gane
România a avut cea mai numeroasă echipă de fete - Claudia Damoc, Camelia Manea, Ioana Molnar
Întâi s-au pus în mișcare elicele avionului și eu – n-am avut de lucru! – mi-am scos șapca pentru a-mi potrivi și mai bine căștile. Un zgomot asurzitor venea dinspre motorul avionului Companiei Hudson Air Service (devenită între timp Sheldon Air Service).
Diploma acordata expeditiei americano-japoneze din 1967, formata din piloti
Un mic exercitiu amuzant de pilotaj - caricatura-document
Decibelii îmi apăsau așa de tare membrana timpanului încât am crezut că o să plesnească… Dar roțile avionului încep să se rostogolească încet pe zgura de pe pistă, apoi mai repede, tot mai repede… Pe lângă fereastra ușor aburită pe margini – singurul mediu transparent care ne mai face legătura cu lumea de dedesupt – se strecoară fugar imaginea hangarului, plutele zvelte , stâlpii înalți, gazonul și… iată-ne deja plutind! Pentru câteva minute, admir de sus stațiunea turistică Talkeetna, ultimul nostru avanpost înainte de izolarea totală în inima ghețurilor din Alaska… The Last Frontier!!! Privită de sus, geografia are aici alte contururi. Meandrele Râului Susitna se încolăcesc pe lângă debarcader, dar nimic nu mai seamănă cu ce văzusem aici în urmă cu două zile. Ambarcațiunile somptuoase care conduceau turiștii în croaziere de 1-2 ore de-a lungul apei, bărcile de pescuit, calea ferată care taie Alaska în două… par minuscule și rămân tot mai în urmă. Oare ce va fi?
Instructaj înainte de eliberarea permiselor de intrare în Parcul Naţional Denali
Pescarii cu cismele lor înalte, cochetele căsuțe de vacanță, locuite doar în perioada verii, magazinele de suveniruri, terasele, berea spumoasă – toate ne vor fi străine timp de câteva săptămâni, cât va dura expediția pe McKinley – cel mai înghețat munte de pe Terra.
Bănuiala că o să fie, probabil, foarte-foarte frig și că nu știu cum voi supraviețui pe tărâmul ghețurilor veșnice la doar două săptămâni după ce m-am externat îmi dă deja fiori. Rangerii povesteau despre cazurile frecvente de hipotermie, despre degerăturile severe, care duceau uneori la amputări ale extremităților – degete, urechi, nas… despre cazurile de decese din sezonul acesta. Imaginile pe care ofițerul de serviciu ni le-a proiectat înainte de înmânarea permiselor de intrare în Parcul Național Denali îmi stăruiau în minte și încercam să-mi reamintesc ce NU trebuie să fac. Zborul e un deliciu – admir cu răsuflarea tăiată pădurile uriașe de cedru și molid alb, imposibil de cutreierat la pas, apoi se ivesc primele creste muntoase…
În Masivul Denali-Alaska temperaturile coboară în mod uzual la -45 sau -50 de grade Celsius pe vreme de vară
Sunt stânci colțuroase, arată cam înspăimântător, nu știu dacă cineva s-a încumetat vreodată să urce aceste vârfuri… nu arată deloc prietenos și nu știu dacă au primit vreodată un nume… După mai bine de 45 de minute de zbor își fac apariția primii ghețari. Ce grandoare! În Alaska încă mai sunt peste 100.000 de ghețari, în ciuda efectelor devastatoare ale supraîncălzirii globale. Una dintre particularitățile gheții în această regiune a globului este albastrul său străveziu, în nuanțe de culoare absolut incredibile, cum nu mi-a fost dat să văd nicăieri în altă parte. An după an, zăpada care se acumulează se compactează sub presiunea unor forțe imense. Zăpezile din anii anteriori se transformă în gheață solidă, cu structură și volum diferit, iar calitatea cristalelor de gheață se modifică în urma înghețurilor și dezghețurilor succesive. Masa compactă de gheață care se formează are capacitatea de a absorbi toate culorile spectrului, cu excepția nuanțelor de albastru pe care le transmite în exterior. Impresia de translucid e creată de pungile de aer care rămân încorporate în masa grea de zăpadă. Ghețarul este atât de viu, forțe puternice acționează în permanență din interior, în timpul zilelor toride din anotimpul însorit se declanșează dezghețul și șuvoaiele de apă din interior încep să sape necontenint, formând crevase adânci.
Privire aeriana asupra cursului Râului Susitna, unde se practică sporturile acvatice şsi pescuitul de somoni
Exaltam la vederea imaginilor pe care le prindeam în pripă de la fereastra avionului. O lume complet nouă mi se revela acum. Și, totuși… Mi-era un pic teamă, fiindcă nu știam cum va fi viața pe tărâmul ghețurilor veșnice, brăzdate de câmpuri largi de crevase. Crevasele din Masivul Denali nu seamănă cu nimic din ce văzusem până atunci – în Alpi, crevasele sunt mai degrabă înguste și foarte adânci, cele din Caucaz sunt ca niște turle adâncite în zăpadă – pe Marele Azau a trebuit să le escaladăm pe rând… era o senzație stranie să te trezești pe fundul crevasei și să fii nevoit să-ți creezi iar drum la suprafață. În Alaska, am întâlnit toate formele de crevase, dar cele mai periculoase erau cele ascunse sub stratul proaspăt de zăpadă. Nu cred că a trecut cineva prin câmpul de crevase fără să alunece măcar o dată în crăpăturile înșelătoare de gheață.
Aprovizionare cu elicopterul pentru echipa de rangeri şi medici de la Basin Camp (4.300m)
98% dintre cei care vin la baza aviatică de la Talkeetna preferă să aleagă una dintre numeroasele oferte de flightseeing tour puse la dispoziție de agențiile locale, adică zboruri de 2-3 ore, contra-cost, cu avionete de 4 sau 8 persoane care te poartă în cea mai fascinantă călătorie a vieții pe deasupra marilor ghețari din Masivul Denali, cum ar fi Ghețarul Muldrow, oferind și posibilitatea de a admira, din zbor, cele mai înalte vârfuri de lângă Cercul Polar de Nord: McKinley (6.194 de metri), și Mount Hunter (4.442 m), numit în graiul Denali și „Begguya” (care înseamnă „copil al muntelui Denali, actualmente McKinley)”. Rămân de neuitat aceste zboruri deasupra imensității alaskane, în care uimirea sporește dintr-o clipă în alta, pe măsură ce urmărim măreția pădurilor seculare de cedru, care n-au știut vreodată ce înseamnă securea… sau crestele munților de peste 5.000 de metri din preajma Ghețarului Columbia, pe care n-a pășit nicicând picior de om… sau când plutim pe lângă icebergurile din preajma țărmului dantelat din extremitatea nordică a continentului, cu irizările lor în alb pur și azuriu compact, în jurul cărora se învălmășesc apele neliniștite ale Oceanului Arctic…
Cu rachete de zăpadă, slalom printre crevase
… Dar nimic nu se compară cu bucuria de a străbate toate aceste tărâmuri la pas, de a păși pe ghețar, simțindu-i ritmul interior, pulsul acela cu suspine intramundane… Ghețarii freamătă tot timpul, își schimbă configurația sub presiunea teribilelor forțe care apasă din interior, care-i fac să se rupă în falii imense de gheață, despărțite de crevase adânci. La căldura de peste 30 de grade a zilei, urmată de scăderi succesive ale temperaturii, de până la – 50ºC pe timp de noapte, gheața plesnește cu sunete înfundate, înfiorând la ore înaintate liniștea unora dintre cele mai izolate locuri de pe glob.
Fiecare alpinist îşi transportă echipamentul personal şi rezervele de hrană şi combustibil într-un rucsac mare şi pe sanie
Am plecat din Talkeetna cu șapcă și parasolare (de la +39ºC) și am aterizat pe ghețar în bocancii de altitudine și în jacheta de puf, în vânt, la –15 grade, în seara de 31 mai 2010. Oare ce va urma? De-acum, ne vom hidrata numai cu apa obținută din topirea zăpezii. Îmi iau în primire sania pe care voi transporta tot avutul meu, echipamentul – colțarii, pioletul, blocatoarele, coarda – cele două galoane de benzină obligatorii, nesuferita găleată cu capac pentru resturi biologice, care va trebui să mă însoțească până sus, în tabăra de altitudine… Chiar am luat totul? Cred că da… Din nefericire, am pus pe sanie și multă incertitudine, dar și speranță! Mă distrez să văd că, la doar 258.4 kilometri (160.6 mile), care despart Masivul Denali de Polul Nord, toată viața mea încape într-un rucsac de 80 de litri cu capac detașabil și într-o sanie de plastic pe care, dacă n-am să învăț să o ancorez bine, s-ar putea să mă trezesc că mă trage înspre neant, așa cum s-a întâmplat, din ce ziceau rangerii, chiar într-un grup care a precedat ascensiunea noastră cu câteva săptămâni. Pe ghețar, viața e îngrozitor de aspră și de nedreaptă, dar merită s-o trăiești!
Imagine-document din istoria ascensiunilor pe Mount McKinkey (Denali)
Vârful McKinkey - cel mai înalt vârf din America de Nord, unul dintre celebrele 7-Summits de pe Terra
NOTĂ: Pe vremea aceasta, în 2010, cu obrajii mușcați de arsuri și radiații solare, cu buzele brăzdate de crăpături de vânt și cu trei degete de la picioare afectate grav din cauza degerăturilor de gradul III, sărbătoream, într-o echipă ruso-suedezo-româno-croată victoria ascensiunii pe unul dintre cele mai temute vârfuri din lume: McKinley sau Denali (=„cel înalt‘, în graiul athabascanilor – grup de indigeni din America de Nord).
Aș vrea să mulțumesc tuturor colegilor și tinerilor voluntari de la Asociația „Lacrima Munților”, îndrumați de dl. Constantin Nițu, care, prin căldura lor sufletească și prin sprijinul oferit au facilitat realizarea acestei expediții în Alaska, cea mai dificilă ascensiune montană a mea de până acum în Circuitul „7-Summits”. Prietenia caldă și ajutorul lor sosit atât de prompt au făcut posibile împlinirea unui vis alpin care mă urmărea de mai bine de doi ani și înscrierea unei pagini memorabile în agenda alpină românească:
Unul dintre avioanele companiei K2, cele mai performante la ora actuala
– ascensiunea a patru membri ai Clubului Alpin Român (Marius Gane, Teofil Vlad, Alexandru Halibei, Camelia Manea) pe cel mai înalt munte al continentului nord-american;
– premieră românească pe ruta Cassin, cea mai dificilă din Masivul Denali și realizarea unei ediții speciale a emisiunii „Campionii înălțimilor” de la Antena 1 Pitești, moderată de Camelia Manea, cu autorul acestei performanțe – Cosmin Andron – care finalizează, cu acest prilej, o frumoasă ascensiune solo despre care au vorbit elogios și revistele americane de profil;
– premieră românească pe ruta West Rib, realizată de Marius Gane și Teofil Vlad, care au obținut, pentru acest rezultat, premiul „Sportivul anului 2010 la Alpinism”, conferit de Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE)
– ascensiunea pe McKinley a primului american – Tom Chew – care s-a înscris într-o expediție 100% românească (România – Denali 2010).
