Noi nu ne pricepem la politică și nici nu ne băgăm acolo unde nu ne pricepem. Dar la oameni spunem că ne pricepem. Și la vorbe. Iar declarația lui Mircea Dinescu, din acest punct de vedere, al vorbelor rostite cu tîlc, ne-a plăcut. Pentru cei care nu ați auzit-văzut declarația sa în legătură cu afirmațiile președintelui Traian Băsescu despre Regele Mihai, „puteți uita” aici:„E clar că (Băsescu, n.r.) a lipsit de la lecţiile de istorie. Nici măcar comuniştii nu îndrăzneau să spună că actul Regelui Mihai a fost de trădare. Singurul rege pe care îl admiră el e regele Cioabă şi mai e ăla, Mondialu’, cu care ţopăie”, a declarat Mircea Dinescu pentru Mediafax.