Fiți atenți ce pățește nevastă-mea:
La începutul săptămînii, în drum spre coafor, era moartă de sete. Se afla în zona cimitirului central, nu a văzut nici un chioșc, și a intrat la restaurantul Coronița, cel care e lipit de florăria aceea eternă și de demult. S-a îndreaptat spre un frigider, să își aleagă un suc, dar nu a văzut decît din alea la doi litri.
Vine spre ea o chelneriță, și o întreabă ce vrea.
-Aș dori un suc, dar mic, să îl pot lua cu mine.
-De ce?
Aici e partea în care nevastă-mea s-a enervat, dar s-a oprit la timp.
-Să nu mă înțelegeți greșit, continuă chelnerița, dar dacă vreți doar să beți un pahar de suc, de sete, pot să vă servesc eu, vă pun într-un pahar.
-Da, e bine și așa, vă mulțumesc, zice nevastă-mea.
Îi pune într-o sondă de 250 de mililitri, era rece, era bun, bea sucul și dă să plătească.
-Nu, vai de mine, nu trebuie să ne plătiți nimic, spune chelnerița. Păi dacă noi nu ne ajutăm între noi…Să vă fie de bine, lăsați, se vedea că vă este sete, nu trebuie să vă faceți probleme.
Bine, a mai insistat soția mea să plătească, dar nu a fost chip ca vînzătoarea să fie înduplecată…
Nu știu să trag concluzii după povestea asta. Pot doar să spun că am primit acceptul să scriu asta, înseamnă că realmente gestul chelneriței acesteia merită a fi menționat.
1 comment
poate stia ca e doamna PMOB si stia ca o sa scrii despre 😉