Cei mai „vechi” dintre voi vă amintiți cu siguranță de diminețile de duminică ale anilor 80, cînd Televiziunea Română difuza emisiunile-școală ale celebrului dirijor Leonard Bernstein.
Pentru noi, cei care eram la Liceul de Muzică în acea vreme, urmărirea acestora devenise obligatorie, în sensul în care profesorii ne chiar chestionau a doua zi pe marginea ei. Emisiunea se derula cam așa: se interpreta o piesă, iar dirijorul o întrerupea din cînd în cînd, pentru a explica telespectatorilor ce se întîmplă în economia bucății muzicale. Puteai identifica astfel tema muzicală, cum se repetă ea pe parcursul piesei, cum e cu coda, cum e cu sincopele, cît de importante sînt frazarea, ritmul, tempo-ul, interpretarea, cunoșteai rolul instrumentelor, chiar dispunerea lor într-o orchestră, și așa mai departe. Ieșeai din acea emisiune mult mai deștept, chiar dacă erai paralel cu muzica simfonică.
Ei bine, astfel de emisiuni nu își mai au locul la nici o televiziune. Nu mai trebuie să ni se explice așa ceva. Poate de aceea unii dintre români rîd în hohote cînd aud „ce tare cîntă o soprană”, schimbă canalul urgent cînd dau de muzica simfonică sau, în cazul Clujului, nu s-a găsit altă formulă pentru desfășurarea concertelor simfonice decît într-o Casă de Cultură.
Bun. Dar pentru că e duminică dimineață, că tot mi-a zburat mintea spre povestea asta cu Leonard Bernstein, și pentru că tot așteptăm primăvara, să ascultăm împreună Beethoven, Sonata Printemps, poate încălzim un pic atmosfera:
7 comentarii
Felicitări, domnule Blag, pentru atitudine şi pentru cuvintele de folos. Imi doresc şi eu, ca şi dumneavoastră, un viitor luminos în ceea ce priveşte educaţia muzicală a publicului larg, pentru că iubesc muzica, în primul rând şi pentru că mă gândesc şi la copilul meu, care cântă la violoncel.
Sălile unde se cântă muzică cultă sigur nu se vor umple în viitor cu „manelişti”.
Rostul muzicienilor, într-o lume tot mai smintită e destul de incert. Educaţia muzicală a unui om, până la urmă, este o educaţie în spiritul iubirii de Frumos şi de Bine, care sunt de la Dumnezeu. Iar unde este bine şi frumos este şi pace.
multumesc claudiu, mai incercam cite ceva…
nu, in anii 80 ,mult mai inainte prin 65 -66 ne invata gama ..de la do de jos la do cu diapazonu si cu :ajutorul:orchestrei.Eu un copil de 68 de ani de atunci m-am ibolnavit de muzica,muzica.
nici chiar asa! Cred ca perioada se situa intre 67-75. Dar emisiunile erau minunate!
Fantastic! Tocmai vorbeam cu sotia mea (9 ani mai tinara) despre aceste Duminici in care Tata ma trezea sa ma uit la emisiune…
Nu stiu daca sa scriu sau nu! Insa lecțiile lui L. Bernstein erau prin anii ‘70 si nu ‘80. (Prin anii
‘80 erau doar 2 ore de realizari socialiste). Este posibil ca sa fi existat 2 tronsoane audio-video cu L. Bernstein, unul prin anii ‘60 si altul prin anii ‘70. Cert este ca cei ce au vazut totul sau parti din respectivele emisiuni sigur au primit o “strunjire” muzicala care azi nu se mai face.
Era în jurul anului 1970, cînd eu eram la liceu, iar acasă nu aveam curent electric, deci mergeam la o colegă, duminică la ora 11 – Să înţelegem muzica – Leonard Bernstein. Îmi amintesc mai bine decît ce am făcut ieri, sau chiar azi.