Am văzut întors pe dos discursul lui Ponta de ieri, dar ce zic eu pe dos…A fost analizat de cei mai mari specialiști în materie, ore în șir, cu o dedicațiune demnă de o cauză mai bună. Ca un profan ce sînt într-ale politicii, m-am gîndit, totuși, să contribui și eu la acest demers, să mă bag în discuție cum ar veni, că la atîția cîți și-au dat cu părerea, unul în plus nu cred că strică…
Și-atunci: cu ajutorul unei prietene, Iana, am scos la lumină un textuleț de-al lui Caragiale. Ce ziceți, se potrivește?
„Eu nu cer de la orator să mă lumineze – îi pretind să mă-ncălzească. Oratorul trebuie să vină la tribună fioros ca un leu, şi cînd o striga odată Fraţilor! să mă facă pe mine, fratele lui, să sar din loc. El n-are nevoie să spună nimic de la tribună; dar trebuie să mă-nfierbînte; să mă asude; să nu-mi dea pas să mai judec; să mă aiurească, să mă clatine fără a mă lăsa să răsuflu; să-mi dea creierul de pereţii capului prin salturi enorme de propoziţii, chiar ilogice, chiar absurde, stupide dacă e nevoie, numai să fie calde şi spontanee, pînă m-o năuci, pînă m-o face să scrăşnesc din dinţi şi să strig ca un turbat: sus poporul!
Iată ce înţeleg eu prin orator. S-a pierdut astăzi, din nenorocire, această şcoală mare; «Jos reacţiunea! jos ciocoii! sus libertatea, egalitatea şi fraternitatea! sus boborul!»
Şi la glasul amicilor boborului, boborul, ridicînd reteveiul, simbolul suveranităţii sale, izbucnea, la aderesa vampirilor care-i sugeau sudoarea şi sîngele, în imprecaţiuni naţionale de se cutremura catapeteasma circului…“
1 comment
excelent! 🙂