Lîngă biserică a fost forfotă mare. Același cor înnebunitor, aceeași predică la finalul căreia sîntem îndemnați să dăm niște bani pentru ceva, aceiași indivizi care ies la final cu lighene de plastic să colecteze fonduri pentru ceva, aceiași cerșetori care te imploră să le dai bani pentru ceva, oameni pe trotuare rugîndu-se cu evlavie, soare, primăvară, frumos de tot…Mai încolo, lîngă centrala termică, o familie: soț, soție, copil de 14 ani.
-Ticule, da di ce o parcat mica invers, cu fața încolo că tătie mașinile îs invers, cu curu încolo?
-Mă, vezi cum vorovești, că îți dau una dhie nu thie vezi, nu mă înveți tu pă minie cum îs cu parcările, cînd îi ave și tu carnet, atunci să vorovești, a răspuns mămica.
-Mă, zice tatăl, tu ie mămăliga din porbagaj să le dăm la cînii lu bunu, ălea-s trebile tale nu să zîci tu dhie mă-ta că cum parchează. No, fă binie și ie mămăliga pînă nu-ți dau două păstă cap, prostu dracului.
Două mașini frumoase aveau ștergătoarele ridicate, ce mama mă-sii, parchează ei acolo unde de obicei parchează cei ai casei? Hai să le rupem mașinile în două, nesimțiții…
Mai încolo, doi vecini au amenajat la baza blocului un spațiu. Au un fel de fotoliu rezultat dintr-o demembrare auto, o masă din țevi și încă o băncuță. Acum stăteau cu picioarele încălțate doar cu ciorapi negri, fără pantofi (că se încing probabil picioarele pe căldura asta) și citeau Libertatea și Can-Can-ul. Unul Libertatea, celălalt Can-Can-ul. Probabil că apoi urmau să facă schimb.
Mai încolo, spre garaje, o femeie vorbea la telefonul mobil. Probabil cu soțul dînsei. Doamna avea cam vreo 40 de ani.
-No știi ceva, binie că stai acasă ca un hoit și io umblu după bani împrumut duminica. Și mai și comentezi, niesîmțîtu dracului, bou ordinar ce ești, gunoi dhie om. Du-thie după încă o fele, nu-ți bathie tu capu că ce fac io, că de n-aș și io thia-ar mînca goangele, gunoiule.
Mi-am scos mașina din garaj, am trecut frumos, în șoaptă pe lîngă oamenii evlavioși din fața bisericii (aici e armonie maximă), și am plecat să cumpăr două-trei lucruri de la Lidl.
E frumos să stai lîngă biserică. E alt spirit, ești alt om.
Mă și gîndesc la vecinii mei de palier, o familie de unguri. Ieri dimineață au bătut la noi la ușă, au rugat-o pe soția mea să îl consulte pe fiul lor, băiatul se simțea foarte rău. L-a făcut bine, i-a zis să stea în pat și azi să se odihnească. Și cred că s-a odihnit foarte bine și în intervalul 09.30-12.00, cînd corul, preotul și instalațiile electronice aferente ne-au oferit o slujbă de neiutat. Atît de tare „sună slujba” la noi încît e greu să uiți zilele de duminică, într-adevăr.
4 comentarii
am vazut azi o emisiune despre un preot adevărat (nu popă, ci preot), care a făcut adevărate minuni într-o comună de lîngă Cluj. O să merg acolo, poate cu Daniel RUs dacă are chef (îi spun eu de ce). Un preot care nu a cerut nici o contribuție de la oameni niciodată, dar niciodată. Și cu toate astea a făcut acolo niște minuni. O să revin, cu siguranță, vreau să mergem pînă acolo și după aceea să scriem.
doar sa stabilim ziua si ora. stii ca nu ma dau la o parte de la nimic 😉
ok, asa facem
azi am trecut pe langa trei biserici de cartier, si nici una nu avea boxe afara desi erau oameni care stateau in curte si ascultau, atat cat se auzea, slujba. deci, se poate!!!!