Ies din țară pe la Oradea și am ales să stau o noapte la Felix, la hotelul „meu”, cum ar veni…(prietenii știu la ce mă refer, pentru că aici veneam destul de des). No bun, deci nu mai e cum era. Și mă opresc, pentru că aici m-am simțit foarte bine ani la rîndul și nu ar fi frumos să vorbesc de rău un asemenea loc.Silit de împrejurări (ați dedus contextul), am mîncat în stațiune, trimis de unul dintre băieții de la hotelul meu, de Tomi.
-Mergeți la Casa Românească și întrebați de Norbert, e fratele meu și e șef de sală. Nu o să vă pară rău, așa mi-a zis Tomi.
Și așa am făcut. Deci: Norbi ăsta e meseriașul meseriașilor. Iar Casa Românească asta e cam singurul loc unde te poți simți bine. Din toate punctele de vedere, dar mai ales datorită acestui băiat excelent. Care vreau să vă spun că i-a adus mamei mele din mașina lui o haină (pentru că se făcuse frig în separeul de pe terasă unde mîncam) iar la final, pentru că ploua afară, a insistat să ne ducă cu mașina lui la hotelul nostru. Băiat de-o sută.
În afara acestui restaurant care e pe „fleoașterul” stațiunii, centrul acesta din Băile Felix mi-a adus aminte de comunism. Dar și de prostul gust de tip nou. Trebuie să fii destul de inconștient să dorești să petreci, să zicem, 7 zile în Băile Felix. Dar, mă rog, nu vreau să insist.
Plec cu un gust amar. Și e amar pentru că oaza asta pe care o găsisem în ultimii ani la Felix (mă refer la hotelul „meu”) nu mai e la fel.
Asta e tot.
S
