Nu mă dau mai bisericos decît sînt, dar dacă tot sînt în zonă, încerc să văd și să simt cîte ceva din farmecul Bucovinei. La recomandarea colegei mele Doina Becse Borgovan, de la Radio Cluj, am fost azi la mănăstirea Arbore.
E o mănăstire minusculă, despre care sînt sigur că găsiți date pe net.
Ce m-a impresionat era meticulozitatea cu care o mînă de studenți de la arte lucrau la restaurarea picturilor din interior, cocoțați pe schele, în poziții dintre cele mai dificile, cu o dedicație extraordinară.
La polul opus, am văzut și urmele lăsate de un tîmpit sau de o tîmpită, care urme s-au materializat printr-o scrijelităură pe unul dintre pereții pe care picturile se păstraseră de 6 secole încoace: Kris 09, așa scria, zgîriat cu un cuțit, direct pe una dintre picturile din interior. Un prost, așadar, a trecut pe acolo în anul 2009 și a vrut să știm și noi acest lucru.
În rest, repet, aici parcă timpul curge după alte reguli. E foarte multă liniște. Și nu e doar aparență, chiar așa e. Liniște.
A, da, am fost și pe la Salina Cacica. Nimic de povestit, doar că mi-am lăsat nesupreavegheat tocul nou-nouț de la ochelarii de soare pe o bancă, la intrarea în salină. Cam două minute, pînă cînd am ajuns la mașină și am realizat că nu îl am în buzunar. Cînd m-am întors, nu mai era acolo. Cred că cineva mi l-a furat, practic. În liniște.
Ochelarii îi mai am.
