Am ascultat azi tot ce se putea asculta din Compact. Așa mi-a venit. Și așa mi-au venit și lacrimile. Pentru Teo Peter.
Sînt lucruri intime, amintiri, n-o să mă apuc acum să le trec în revistă. O să vă spun doar că mi-am amintit o fază.
O fază de la Republica (mă enervează de mor că îi spune acum acestui cinematograf Florin Piersic)…
Așadar, ieșeam de la Glissando, un film care a făcut epocă la vremea respectivă. Era pe vremea lui Ceaușescu și fiecaruia îi plăcea să descopere sensuri ascunse, mesaje, nu știu ce…
Și cînd ies, dau nas în nas cu Teo. Era cu Gyuri Pascu.
Și îl întreb, ca prostu:
-No, Teo, ce zici de film?
Și Teo (care avea, în epocă, cele mai bune bancuri ever), îmi spune:
-N-am înțeles nimic. Știu că trebuie să zic ceva deștept, dar eu îți zic că n-am înțeles nimic. Îmi plac actorii care joacă, dar cred că tre să mă mai uit de vreo zece ori la film ca să înțeleg ceva.
Mi-a plăcut teribil replica. Pentru că, sînt sigur, toți cei care pozau în cunoscători simțeau de fapt la fel ca Teo. Doar că nu aveau curajul să o spună.
Acum Teo nu mai e. Un accident cumplit și o istorie controversată în legătură cu accidentul său ni l-au răpit.
Dar amintirile cu unul dintre cei mai faini clujeni ever rămîn. Teo Peter a fost o figură de om. Sper ca fiul său să fie conștient de asta și să încerce să se ridice la nivelul părintelui său.
PS
Știu o mie de povești cu Compact. Voi?
PPS Ar fi împlinit 58 de ani…
1 comment
si eu stiu cateva. Dat Te jr nu se poate ridica la nivelul lu ta su. Veci. Sau vorba ta ever, ca ai dat-o pe englezisme…