Anul acesta am ales să fac Revelionul cu o tipă mișto.
Am făcut ședință cu soția mea și am ales să o chemăm la noi pe mama.
La așa ceva nu m-aș fi gîndit niciodată, dar acum nu știu ce ne-a apucat…
Oricum, mama, după ce a murit tata, acum trei ani, într-o vreme în care încercam să o consolez și în care îi spuneam să nu își facă griji, că e cu noi, îi mai cumpărăm noi un pui de la Cora, îi mai dăm noi bani de medicamente, nu știu ce, mi-a zis o chestie epocală:
-Bine că îmi cumperi tu un pui de la Cora…Alți copii le cumpără la părinți case, mașini…
Și atunci, anul ăsta mi-am zis să începem de undeva, dacă mașini și case nu pot să îi cumpăr…
Așa că e invitata noastră la Revelion.
Sper să o pot păcăli cu un curcan și cu un pahar de vin, pînă să vină momentul în care o să îi cumpăr case și mașini…
PS
Mama are 74 de ani și nu are carnet de conducere. Ăsta e singurul motiv pentru care încă nu i-am luat o mașină.
1 comment
cred ca e mult mai multumita asa.