O postare făcută zilele trecute de Ovidiu Blag (aici) mi-a atras atenţia. Acolo eram anunţaţi despre lansarea unui manual de tenis pentru antrenamentul copiilor de până în 10 ani, manual scris de Alexandru Pop-Moldovan şi Doru Murariu. Lansarea a avut loc ieri seara, în Bucureşti, lângă Arena Naţională, la Centrul Naţional de Tenis.
Aşa cum era de aşteptat, mulţi copii au fost prezenţi, copii de pregătirea cărora se ocupă antrenorul Alexandru Pop-Moldovan.
Ce scriu despre manual cei care se pricep la tenis?
„Pot spune că Popik (Alexandru Pop-Moldovan) trăieşte pentru tenis. Dragostea lui pentru acest sport l-a făcut să pună bazele unui program de predare a tenisului pentru copii cu vârste de până la 10 ani”, ne spune George Cosac – Preşedintele Federaţiei Române de Tenis chiar pe coperta manualului, iar Marius Comănescu – căpitanul echipei României FED Cup adaugă tot acolo: „De aproximativ 15 ani mă aflu în apropierea lui Alex Pop-Moldovan. I-am urmărit cu interes şi satisfacţie trecerea cu succes prin diferite etape ale carierei, tranziţia de la jucător la antrenor „aspirant”, apoi, de 3-4 ani, la antrenor consacrat, specializat pe segmentul copiilor de până la 14 ani” şi amândoi subliniază faptul că 
Alexandru Pop-Moldovan, specialistul „Tenis 10” al FRT, a pus în mâna celor interesaţi un ghid, care studiat şi exersat cu perseverenţă, îi poate îndrepta pe micii tenismeni spre înalte performanţe.”
Trecând de la ceea ce era scris pe coperta… CD-ului, căci manualul este în formă electronică, nu pot să nu observ, printre cei veniţi la lansare, o prezenţă deosebită, aceea a doamnei Florenţa Mihai, marea noastră campioană care, în 1977, ajungea până în finala de la Roland Garros atât în proba de simplu cât şi în cea de dublu mixt. Spicuiesc din discursul domniei sale: „Vă spun cu toată sinceritatea că apariţia manualului este un lucru sublim şi, pentru că în România s-au scris foarte puţine cărţi pe specialitate, consider, din toată inima: această apariţie este în beneficiul tenisului românesc. 
Răsfoind cartea lui Alexandru am văzut în ea un început extraordinar care va ajuta la dezvoltarea tenisul românesc şi mai cred că acest manual va avea un deosebit succes. Lansarea de astăzi este un moment memorabil. Vreau să-i mulţumesc lui Alexandru pentru că a scris această carte, să-i doresc foarte mult succes în continuare. 
După părerea mea, acesta este doar un început iar el va mai lansa şi alte cărţi deosebite pentru tenisul românesc.”
Autorul, vizibil emoţionat de cuvintele doamnei Florenţa Mihai, ne-a spus că povestea scrierii manualului a început în 2003 când, stând lângă câţiva antrenori buni din România şi Statele Unite a învăţat să predea tenisul. Reîntorcându-se acasă a observat că învăţarea tenisului de către copiii de până la 10 ani are lacune, că nu există o metodă unică în România, loc unde, după propriile-i spuse „se preda cam după ureche”. 
Atunci, împreună cu Doru Morariu, a purces la scrierea unui manual care să-i ghideze în primul rând pe antrenori, „să le dea o direcţie”, apoi pe jucători şi, bineînţeles, pe părinţii copiilor. Şi, pentru a răspunde provocării doamnei Florenţa Mihai, Alexandru Pop-Moldovan a ţinut să ne asigure că acesta este 
doar un început, pentru că în viitor are în vedere elaborarea unui manual care să trateze problemele jocului de înaltă performanţă, în special de jocul de dublu, atât la copii cât şi la seniori.
Stăteam retras şi-i urmăream pe copii cum vorbeau, cum glumeau, cum se distrau, dar mai ales cum îşi priveau antrenorul, sau cum se înghesuiau să-i obţină autograful pe manual şi, dintr-o dată, în minte mi-a venit anul 1969, an în care România învingea Anglia la ea acasă şi se califica pentru prima oară în finala Cupei Davis. 
Pe atunci, nu ştiu prin ce întâmplare, intrasem în posesia unei legitimaţii de intrare la baza „Forestier”, un ştrand pe malul lacului Tei, vizavi de „Studenţesc”, unde puteai înota, te puteai plimba cu barca sau puteai să joci tenis pe terenuri de bitum! Şi, cu toate acestea, între 14 şi 16 august 1969 nu făceam decât să stau cu urechea pe „tranzistor”, vânând ştirile care veneau din Anglia. Numele lui Mark Cox mi-a rămas adânc întipărit în minte. El a pierdut toate meciurile disputate cu reprezentanţii noştri, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac. Cu toate că până atunci nu intrasem pe „bitum”, după acel meci de poveste, cu rachete Reghin şi mingi Slazenger, nu ne mai dădeam scoşi de pe teren!
Acum, cu tristeţe, mă întreb: unde au fost ieri seară idolii copiilor din anul 1969?
1 comment
Întotdeauna, poveştile despre lucrurile făcute cu pasiune sunt … pasionante!