Semnul e clar.
După ce am scos o remiză la trecerea timpului săptămîna trecută, tot miercuri, azi a venit vremea „revanșei”. Chiar dacă mă puteam da accidentat, nu am făcut-o, ori în sport dacă te prezinți la teren nu mai ai nici o scuză (trebuie eventual să fii inspirat înainte…). Oricum, azi a fost un meci de pomină, înclin să cred că a fost mai plin de evenimente decît celălalt, mai tensionat, mai plin de neprevăzut, și, în consecință, mai frumos. Ideea e că m-a bătut, asta e povestea, pe scurt.
Pe parcursul meciului am mai schimbat cîteva vorbe cu soția sa, Moni, care antrena pe terenul alăturat, așa, cît să îi mai spun cît e scorul, că doar nu era s-o întreb ce să fac ca să-i bat bărbatul…
Și scorul a fost 6-2 pentru mine în primul set, chestie care m-a destabilizat. Adică eram sigur pe două lucruri: că voi pierde setul doi și că nu îmi va mai ieși tactica de data trecută, atunci cînd am ieșit din timp și s-a terminat 1-1. Acum era clar că va urma și setul trei…
Ok, deci mi-a luat setul doi, tot cu 6-2, și am intrat, după o singură oră de joc, în setul decisiv. Set care a durat o oră. Și pe care l-a cîștigat cu 6-4. Și cu asta, basta.
Sau, cine știe, după ce îmi ling rănile, poate mai încercăm un meci, săptămîna viitoare.
Oricum, a fost o plăcere să jucăm împreună. Omul, deși e baschetbalist, are mișcări din tenis cum nu au alții, cu mai multe pretenții. Și, repet, un serviciu care i-ar face invidioși pe mulți…
(cronica asta am scris-0 doar ca să nu zică lumea că atunci cînd pierd nu scriu…)
1 comment
Ovidiule , m-am chinuit si eu sa-i returnez SERVA anul trecut .
Nu juca niciodata cu el cind Monica este acolo . Ea il motiveaza foarte mult !
Gigi – Calgary