Pe 8 august, la Biblioteca Naţională a României, a avut loc, în prezenţa ambasadorului Mexicului în România, doamna Maria Cristina de la Garza Sandoval şi a doamnei dr. Elena Tarziman, director general al Bibliotecii Naţionale a României, vernisajul expoziției Oaxaca de Juárez a artistului plastic mexican Sergio Hernández.
„Este unul dintre cei mai remarcabili artişti ai generaţiei sale, care urmează tradiţia colegilor din Oaxaca, Rufino Tamayo şi Francisco Toledo. S-a născut într-o zonă muntoasă, deosebit de stâncoasă, din Statul Oaxaca, în 1957, iar dorinţa sa timpurie de a desena totul din jurul lui a fost un catalizator pentru transmiterea creativităţii sale bazată pe percepţia unui copil care trăieşte la ţară: o explozie de culori, pieţe, câmpuri cu flori, vârfuri falnice şi ape curgătoare.
Când avea 16 ani, familia s-a mutat în Mexico City, unde, în 1973, a început pregătirea formală ca artist la Academia din San Carlos. Sergio Hernández şi-a continuat apoi studiile la Şcoala Naţională de Pictură, Sculptură şi Gravură „La Esmeralda”, înainte de a veni în Europa, în 1987. Contactul său cu mişcarea de avangardă de pe acest continent l-a determinat să se întoarcă în Oaxaca, pentru a consolida, în continuare, mesajul său artistic.
La reconectarea cu originile sale, cu obiceiurile ţinutului muntos şi cu artele vizuale, care abundă în statul său de origine, Oaxaca, Sergio Hernández şi-a rafinat stilul, aventurându-se într-o mare varietate de tehnici şi materiale, cum ar fi uleiuri, cerneluri, guaşe, acuarele, tipare, ceramică, sculptură în bronz, etc. Picturile sale monumentale, din texturi groase şi culori debordante, contrastează cu repertoriul său format din lucrări grafice de mici dimensiuni, în alb şi negru.
Pentru a ne delecta, Sergio Hernández ne conduce în propriul său univers de culori, modele jucăuşe, forme şi tratare naivă şi visătoare a subiectului”, ne spune doamna ambasador Maria Cristina de la Garza Sandoval.
Expoziţia, o retrospectivă a operei lui Sergio Hernández, reuneşte 26 de lucrări de mari dimensiuni – 17 picturi şi 9 gravuri – şi va fi deschisă până pe data de 15 septembrie 2013.