Se ştie că un ţipăt emis în spaţiu nu poate fi auzit, dar mâine, 14 februarie, Spatiu nu va fi silenţios deloc, iar clujenii vor avea prioritate la acest spectacol.
Dacă va întrebaţi cum să ajungeţi acolo…e foarte simplu. Punctul de întâlnire este str. Napoca nr.9, iar ora e 23.00. Ideal ar fi să ajungeţi cu câteva ceasuri mai devreme pentru a face încălzirea.
Cel mai gălăgios moment din Spaţiu va fi produs cu ajutorul celor de la Diorama, formaţie muzicală formată din foști membri ai Semnal M.
Acestea fiind spuse, concluzia e simplă. Spaţiu s-a mutat cu totul din Haşdeu, iar viitoarea casă a tuturor celor care iubesc acest Spaţiu este situată pe strada Napoca la nr. 9. Toţii pământenii sunt aşteptati la concertul de deschidere. Intrarea este libera, iar cei prezenţi vor fi omeniţi cu “shot-uri” gratis.