Asociația Judaica vă invită să participați la manifestările organizate în Cluj-Napoca cu ocazia evenimentului “Trecut și Viitor – Moștenirea culturală evreiască din inima Transilvaniei (ediția a II-a): Memoria unei generații care n-a fost să se întâmple”. Evenimentul va avea loc în data de 24 mai 2014, la Cinema Victoria, începând cu ora 20:00.
Programul va cuprinde:
Premiera Filmului “Pânza”, în regia lui Rareș Stoica, dedicat memoriei celor peste 100.000 de evrei din Transilvania de Nord uciși în Holocaust. Filmul este un proiect realizat de Asociația Judaica în parteneriat cu Asociația Persona.
Vor urma două prezentări având ca temă copiii în Holocaust și psihologia supraviețuitorului, susținute de Alon Hait, fost ofițer în armata israeliană și Dr. Bianca Macavei, psiholog.
Evenimentul se va încheia cu o sesiune de discuții, moderată de Ioana Cosman și Daniel Stejeran, avându-l ca invitat pe Laszlo Nussbaum, supraviețuitor al Holocaustului.
Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.
