Coș gol. Gol de toate cele.
Am fost, din întîmplare, într-un parc din cartierul Între Lacuri. Și-am găsit un spațiu chiar simpatic, cu un loc de joacă pentru copii populat. Părea făcut cu cap din cîte mi-am dat seama, din simplul motiv că pe post de dale, în jurul instalațiilor ălora, erau niște piese moi gen lego, astfel încît copiii care cădeau nu se loveau.
Mai mult, lîngă tobogan și alte instalații era un teren de beton cu patru panouri de baschet. Două pe lungime, două pe una dintre lățimi.
Uite așa arată și cel alb
Ei bine, toate erau devastate, două chiar distruse. Unul dintre cele de pe lung era spart complet, cu plexiglasul lipsă și bineînțeles că nici inel nu mai avea.
Altul, de pe lat, era tot așa, fără inel, smuls de niște idioți, după toate probabilitățile.
Din ce-am ciulit urechile, acum o săptămînă niște muncitori tocmai le refăceau, semn că n-a durat prea mult pînă cînd acestea au fost distruse din nou.
N-am multe cuvinte, poate doar cele de dispreț pentru oamenii care le-au distrus și mi-e foarte ciudă, pentru că eu am susținut tot timpul că tinerii nu bat mingea mai des pentru că nu au unde. Ei bine, terenul ăsta de care vă vorbesc chiar e drept, chiar e cochet (nu-i nimic dacă-i beton), chiar e făcut corect (adică dacă te strîngi de un cinci pe cinci poți juca pe lung, dacă ești acolo, unu-doi, poți arunca la cele de pe lățime…).
Terenul n-ar arăta rău, altfel…
Repet, fără să știu cine a construit terenul acesta mi se pare că au făcut o treabă bună cu el.
Am o teorie proprie și mă chiar bucur că am găsit pe net, pe pagina de facebook a unei prietene, Daniela Maier, poza care ilustrează cel mai bine teoria aceasta a mea. Și anume că nu am avea nevoie de sofisticării, nici de terenuri care să respecte nu știu ce norme, ci, dacă tot vorbim despre panourile de baschet, am avea nevoie de ele oriunde, numai multe să fie. Adică la un colț de bloc, la un capăt de stradă, lîngă doi copaci sau pe lîngă două case de la capătul orașului.
Dar hai mai bine să vă arăt poza și să spuneți și voi dacă nu v-ar plăcea ideea aceasta. Se adeverește încă o dată că o imagine ține loc de o mie de cuvinte, pentru că eu am pus într-un proiect serios exact ceea ce am găsit acum în această imagine (pe vremea aceea lipsindu-mi ilustrația aceasta).
Așa mi-ar plăcea mie.
ps
Și, la final, mă mai întreb ceva: cum naiba de nu se pot identifica ăștia care strică tot ce prind?
Adică îmi închipui că pe-acolo, printre lacuri, dacă tot s-a făcut un teren de sport la marginea lumii și mai ales dacă s-a făcut o treabă bună, s-ar putea să-i fi interesat pe cei ce l-au ridicat de soarta celor din zonă.
Și-atunci cum de nu e în stare nimeni să-i prindă pe cei care au vandalizat locul? Serios vorbesc, e chiar atît de greu să faci o investigație de genul acesta și să-i arzi la buzunar sau chiar să-i sperii ceva mai tare?
