Doi pensionari sictiriți, ca să zicem așa. Par prieteni ei, dar se tachinează. Și cum se văd cam des, se și tachinează des.
-Să mergem, zice unul, și se ridică de pe bancă.
-Unde dracu să mergem, zice celălalt, că nici nu s-a terminat vecernia.
-Bine, să mai stăm atunci, da de ce dracu să mai stăm?
-Păi sus ce vrei să faci, să te tot uiți la televizor?
-Da jos aicea ce să fac, să mă uit la tine?
-Apoi nu, că să mă uit la tine, cît ești de frumos…
-Bine. Io mă duc. Că încep știrile și no, să mai vedem ce se întîmplă.
-Bine, du-te, că dacă nu te uiți tu îi ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic în ziua aia, așa-i? Du-te dragă, du-te…, du-te dracului.
(Asta, ultima, e-adevărat că s-a rostit cînd deja primul era aproape de ușa blocului, deci nu-i sigur că a mai și auzit-o)
