Dan Simirea, inginerul care construiește poduri în Canada.
Nas în nas am dat. În față la Cofetăria Carpați. Exact ca acum mulți ani cînd mai chiuleam, poate, de la școală sau cînd așteptam, poate, fiecare pe altcineva în față la Carpați. El, cică, tocmai se pregătea să mă sune, pentru că nu găsise cartea mea la Librăria Universității. Nici nu avea cum, pentru că n-o primiseră acolo după ce se publicase, cică era prea tînără editura care a scos-o, n-avea mai multe titluri (între timp editura și-a construit un nume, are și titluri, chiar și premii, doar nu putem fi cunoscuți cu toții chiar în ziua în care ne naștem, mai trebuie să treacă timpul peste noi…).
Dar el, Dan Simirea, care stă de cîțiva zeci de ani în Canada, acolo unde își face cu succes meseria de inginer constructor, el așa a rămas, cu impresia că la librăria din centru trebuie să caute cărți…Noroc că i-am ieșit în cale și uite-așa am petrecut după aceea două ore cu mine pe post de ghid printr-un centru care i-a plăcut foarte mult fostului meu coleg de clasă venit pentru cîteva zile acasă, la Cluj. Și-am găsit și cartea, nu-i problemă. Și ne-am găsit și poveștile, și amintirile, și ne-am regăsit și străzile pe care umblam, și ne-am despărțit ca și cum anii ăștia în care nu ne-am văzut n-au fost o sută, ci mult mai puțini…
I-am arătat Piața Muzeului și tare i-a plăcut.
Am stat și la o cafea, într-un Cluj care la ora trei după-masa era atît de primitor încît am ales terasa în locul interiorului, cu frunze care cădeau în jurul nostru doar cît să nu fie prea multă liniște…
Am găsit cartea la Diverta, ce bine.
Dan Simirea era colegul nostru de clasă de la Barițiu care ținea clasamentele din Anglia la zi pe vremea cînd nici nu visam la ziare de sport străine în România, d-apoi la internet și alte cele. El asculta la radio posturi britanice, era înnebunit după fotbalul din Anglia, știa formații de care mulți nici nu auziseră, nume de fotbaliști, alții decît cei din națională (de care mai auzeam și noi)…Primea inclusiv reviste din Anglia, a avut și necazuri pe tema asta…
Dan Simirea îmi plăcea și atunci și mi-a plăcut de el și azi, cînd l-am revăzut.
Și-a fost foarte normal în tot ce-a povestit și-n tot ce-a… ascultat.
A trecut prea repede timpul.
Și anii în care nu ne-am văzut și orele astea două în care am stat la taclale.
Dar cică ne mai vedem măcar o dată pînă să plece din nou în Canada.
De-abia aștept.
ps
Și-a luat și cartea lui Alin Fornade, așteaptă autograf și pe aceea…
3 comentarii
Cred ca il stiu pe domnul din discutiile cu Nick Carabas. Cred ca am si trimis in Canada un exemplar din Sepcile Rosii pentru dansul.
Asa este Calin, eu ti-am trimis banii lui Nick si acuma ar trebui sa-mi fac un drum la Toronto sa-mi recuperez cartea dar cred ca tocmai i-a facut-o cadou lui Radu Moraru daca bine am inteles…Acuma va trebui sa mi-o procur eu singur
Nu trebuie sa o procuri. Ai un exemplar la mine.