Cu ceva timp în urmă am fost într-un tur prin câteva stațiuni balneare din sudul și sud-vestul țării. Organizația Patronală a Turismului Balnear din Romania (OPTBR) în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) ne-au pregătit un program cât se poate de interesant. Numele unor stațiuni de pe acest traseu aproape că le uitasem, despre altele auzisem că treceau printr-un proces de repunere în valoare a factorilor de cură balneară sau a refacerii bazei hoteliere.
Și iată-ne plecați. Nici nu am simțit când am parcurs distanța între București și Târgoviște, ascultând-o pe doamna Rodica Pencea, secretar general OPTBR, povestindu-ne despre tratamentele balneare din țara noastră de-a lungul timpului, și nu numai…
„Dacă este să privim înapoi, spre istoria tratamentelor, în țara noastră sunt câteva stațiuni care existau încă din vremea Imperiului Roman, de peste 2000 de ani, cea mai cunoscută fiind Băile Herculane. Stațiune este cuprinsă într-un proiect european la care organizația noastră, OPTBR), a aderat împreună cu Asociația Europeană a Asociațiilor Balneare (ESPA), la un proiect de un an și jumătate care promovează stațiuni care au dovezi că ele au fost cunoscute și utilizate încă de pe vremea romanilor. În cadrul proiectului sunt cuprinse 8 țări printre care și România, finalitatea acestuia fiind realizarea unui site, a publicității și mai ales a unor tururi de vizitare a acestor stațiuni de tratament. România este cuprinsă în program alături de Bulgaria, în sensul că tururile se vând prin cea mai mare firmă tur-operatoare din Germania, Reisen, specializată pe programele de tratament. În același proiect mai sunt incluse Ungaria, Italia, Franța, Germania, Portugalia și Spania… (Mihai Vasile, Emil Stanciu)
Întregul articol, bogat ilustrat, îl puteți citi aici