Mormîntul tatălui meu nu e acoperit cu placă. Așa zicea tata: cică dacă e pămînt mai pui o floare, mai uzi pe-acolo, mai ai o treabă. Nu sînt priceput, nici harnic, de-aia am pus niște flori de gheață, cred că așa se cheamă…
După ce le-am „grijit” aproape un an, acum mi le-au furat.
Simplu.
Niște oameni au venit și le-au luat.
Pe toate.
Deci acum mormîntul are doar pămînt. Nu mai are florile alea de gheață.
Bine și așa. Pînă la urmă, cu flori sau nu, tot de gheață e atmosfera acolo.
Dar, totuși, oare așa trebuie să fie? Să pui flori și să n-ai ce face dacă le fură? Nu seamănă asta cu violul, cînd ți se întîmplă ceva și nu poți să te aperi? Mie mi se pare că da, seamănă.
Știm apăra de hoți un magazin de chiloți, dar nu știm păstra intactă memoria unor oameni care au trăit în acest oraș.
Păcat.