La doi pași de oraș, cum urci Feleacul, în cadrul Wonderland, au apărut de curînd două cochete terenuri de tenis ce completează fericit paleta de activități pe care le poți desfășura la acest resort.
Despre proiect, realizarea lui, despre cum se desfășoară lucrurile și chiar despre planurile de viitor, am vorbit cu Cristian Miholca, partener asociat al resortului și responsabil al părții tenisistice de la Wonderland.
- Cristian, cum v-a venit ideea de a construi aici aceste terenuri?
- Personal am fost impresionat de deschiderea top managementului de la Wonderland în legătură cu această dezvoltare și asta m-a stimultat să acționez în consecință. Mi-au plăcut aici de asemenea zona, aerul curat și am realizat că tenisul va completa cum nu se poate mai fericit paleta largă de lucruri ce se pot desfășura aici, la resort. Pot spune că așteptările mele au fost depășite, din toate punctele de vedere. Împreună ne-am dat seama că datorită dezvoltării tenisului în Cluj odată cu găzduirea Cupei Davis, Fed Cup, Sports Festival, tenisul poate căpăta o nouă dimensiune și aici, într-un mediu atît de divers.
- Care sunt dotările existente?
- Ne place cum arată terenurile, așezate în trepte, astfel încît e foarte interesant și pentru cei ce joacă sus și pentru cei ce joacă jos să privească spre terenul alăturat. Avem zgură de cea mai bună calitate, zonă de odihnă, de igienizare, de așteptare, un lounge la etajul clădirii de unde se pot urmări atît terenurile cît și panorama Clujului, vestiare dotate foarte bine, recepție și două apartamente care pot oferi o cazare la standarde înalte. Programul nostru este între orele 07-22 iar prețurile se pot găsi pe site-ul Wonderland și pe pagina de facebook a resortului.
- Care e profilul clienților voștri?
- Avem cursurile cu copiii, antrenori fiind colegii mei de la Marc Tenis (de lîngă Grand Hotel Italia), tinerii IT-iști care vin seara mai ales, după job dar și persoanele care tînjesc după intimitate și după o zonă liniștită, departe de tumultul orașului. Deja clienții realizează că la doar doi kilometri de oraș pot beneficia la Wonderland și de serviciile acestea în materie de tenis, unele ce vin să completeze celelalte oferte.
- Ce provăcări în materie de tenis aveți aici?
- Există variantele de închiriere terenuri, cursuri de inițiere, tenis pentru avansați și pentru profesioniști, organizarea de competiții atît interne cît și în colaborare cu Federația Română de Tenis sau în Circuitul Tenis Partener și de asemenea avem în plan organizarea de tabere cu caracter sportiv.
- Iar pentru viitor?
- Avem în plan construirea a încă două terenuri în prima fază, vrem ca tenisul să fie perceput aici drept un tot unitar în care să poată veni de exemplu loturi de sportivi care să aibă tot ciclul asigurat (cazare, masă, Spa, sală de pregătire fizică, recuperare). Credem că e posibil acest lucru și ca abordare cred că asta ar însemna un plus atît pentru resort cît și pentru cei ce vor să își îndrepte pașii mai aplicat înspre tenis.
Cristian Miholca este absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul UBB Cluj, masterand, profesor antrenor, membru al comisiilor de competiții și al Colegiului Antrenorilor din cadrul Federației Române de Tenis, arbitru național principal și organizator al evenimentelor de la Cluj legate de Fed Cup și Davis Cup.
Ovidiu Blag