Nu doar că încurajăm tinerele talente ci le promovăm laolaltă cu bătrinele talente, ca să zicem așa. Pe adresa redacției ne-a parveinit un text de o sensibilitate aparte. Cum de Crăciunul ăsta a cam plouat, zicem că se potrivește cît de cît…
A, vreți și textul? Poftiți:
Ati ascultat și voi ploaia, nu-i așa?
Chiar daca uneori e un „tenor cu voce falsa” , ea canta si ne incanta, ne vorbeste. Din pacate, pentru marea majoritate, ploaia e echivalentul melancoliei, al tristetii. Sau, ușor dramatic, al singuratatii.
Întotdeauna m-am intrebat : de ce toate astea?
E greu de găsit un răspuns.
Mi-e dor sa alerg cu ploaia de mână. Sa ma conduca ea in locuri nebanuite care sa imi incante sufletul si privirea.
Si chiar daca imi canta ce-a cantat si ieri si-alataieri, sa ii pot tine si eu isonul.
Mi-e draga ploaia. Pentru ca in loc sa destrame prieteniile, le intareste.
Ce poate fi mai placut decat o cana de ceai si alte cîteva de povesti depanate sub farmecul ei.
Bine, dupa ce ai fost onorat de dansul pe care ti l-a acordat pana la intrarea in camera ale carei ferestre s-au transformat in ecrane de cinema. Asta doar pentru ca Doamna Ploaie sa isi poata continua reprezentatia.
Apoi ea insasi ocupă un loc in sala, pentru a se minuna de spectacolul pe care l-a regizat perfect!
Altădată pare că și-a prelungit somnul de frumusete. Pentru că și la asta se pricepe, să doarmă, să te adoarmă…
Doar invocarea ei si aburii ceaiului să reusească, poate, sa o trezească. …
Nu de alta, dar avem si noi nevoie de o purificare. Și de chipurile ei permanent tinere si nebunesti. Pentru că așa e ploaia: torentiala, infernala, marunta, cu bulbuci sau mai știe ea cum…Ca noi, cum ar veni.
După trecerea ei, e simplu: totul devine curat.
Cum ar trebui să fim și noi, cum ar veni…