Liverpool se întoarce din Qatar cu trofeul Campionatului Mondial al Cluburilor, în urma unei finale câștigate în prelungiri, scor 1-0 (Firmino), contra brazilienilor de la Flamengo. În timp ce „cormoranii” câștigau titlul de cea mai bună echipă din lume (conform celor de la FIFA, la fel cred și eu), Manchester City învingea cu 3-1 acasă pe Leicester, în derby-ul etapei a 18a din Premier League. Pentru gazde au marcat Mahrez, Gundogan și Gabriel Jesus din penalty, în timp ce pentru formația lui Brendan Rodgers a deschis scorul Vardy, după o fază pe care parcă o vedem aproape de fiecare dată când atacantul englez înscrie. A fost așadar exact cum ne-am imaginat, deși nu a fost foarte greu de prezis, iar „cetățenii” au învins „vulpile”, iar Liverpool se întoarce în Anglia cu o nouă cupă în palmares, meținându-și și avansul de 10 puncte avut în fruntea clasamentului.
Chelsea a câștigat duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0 contra celor de la Tottenham, într-un derby londonez pe care echipa lui Frank Lampard l-a dominat copios. Trupa lui Jose Mourinho a părut surprinsă de așezarea oaspeților și nu a avut un răspuns pe măsură, iar o dublă a brazilianului Willian a adus toate cele 3 puncte pentru Chelsea plus primele nemulțumiri ale suporterilor celor de la „Spurs” la adresa managerului portughez.
Trecem repede la etapa de Crăciun din Premier League, iar „Boxing Day” aduce joi derby-ul rundei a 19a care le pune față în față pe primele două clasate din insulă: Leicester și Liverpool. Duelul va avea loc așadar în data de 26 decembrie, începând cu ora 22, pe „King Power Stadium”. „Băieții” lui Jurgen Klopp au câștgat ultimele două partide jucate în deplasare la Leicester, însă „cormoranii” nu s-au impus niciodată de 3 ori consecutiv pe terenul „vulpilor” în prima ligă de fotbal a Angliei.
Etapa de Crăciun se încheie vineri, cu o altă confruntare foarte încinsă, care are loc vineri de la ora 21,45 pe „Molineaux”, acolo unde se vor înfrunta Wolverhampton și Manchester City. În tur, „lupii” s-au impus cu 2-0 în deplasare, chiar pe terenul formației pregătite de Pep Guardiola, iar în sezonul trecut , Wolverhampton a remizat acasă, scor 1-1, împotriva Campioanei Angliei. Putem spune așadar că pe „cetățeni” îi așteaptă un meci foarte dificil, dacă privim puțin cum s-a prezentat Wolves în ultimele dueluri cu City.
Noi ne oprim aici cu scrisul și ne pregătim de etapa de Boxing Day, în care eu sper că vor curge golurile, și ne vom întoarce cel mai probabil sâmbătă dimineață să vorbim puțin despre ce s-a întâmplat în etapa de Crăciun, făcând rapid tranziția spre o nouă rundă în Premier League, acolo unde se joacă fără încetare 🙂