În 31 august ne auzeam întotdeauna cu Gyuri. Îl sunam să îi spun la mulți ani…
Acum Gyuri e foarte departe de lumea asta și foarte departe de mine și de toți cei care l-au iubit. Pentru că pe Gyuri toată lumea l-a iubit.
Îmi aduc aminte de pîinea cu unsoare pe care am mîncat-o în Sinuța, cînd a fost la noi după excursia noastră la Cîmpulung Muscel legată de cea de la mare.
Îmi aduc aminte de scrisorile pe care le scria de la Răstolița și mi le trimitea și mie să le citesc…
Îmi aduc aminte de serile interminabile cu povești nepereche…
Îmi aduc aminte de berile băute la umbra arbuștilor de la Cazino.
Îmi aduc aminte de vizitele lui la Cluj de după ce-a devenit celebru, vizite care aveau ca puncte intermediare sala sporturilor unde încingeam miuțe cu cei din Divertis și puncte finale clubul de pe Pavlov…
Îmi aduc aminte serile în care cînta în club și nopțile în care povesteam cîte-n lună și în stele…
Îmi aduc aminte mîncărurile dichisite pe care le savuram la sora lui prin Mănăștur și apoi, după ce aceasta s-a mutat, pe Oașului..
Îmi aduc aminte ce vreau eu.
Pentru că am și de unde alege și un loc unde pot plînge. Adică direct în sufletul meu pot plînge, acolo unde Gyuri a avut un loc special.
Consider că Gyuri a fost, fără să vrea poate, cea mai mare vedetă din România. Nu cred că exista loc în țara asta unde să fi apărut el fără să fie recunoscut.
Dar nu asta l-a încălzit pe Gyuri, să fie vedetă. L-au încălzit oamenii, pentru că de la oameni își lua mereu și mereu doza de inspirație.
Cît timp mai stăm și noi pe aici ne vom aminti mereu de Gyuri.
