Acum ar fi trebuit să fim în grădină, la Lăpușan, să mîncăm, să bem și să ne veselim. Să putem sărbători 10 ani de cînd jucăm baschet în gașca asta.
N-a fost să fie, că…pandemie. Și n-am riscat.
Dar nu ne prea întristăm, pentru că noi ne vedem oricum la mișcarea cu care ne-am obișnuit deja atît de bine încît ne-a intrat în sînge.
Nu povestim povești, că oricum nu interesează pe nimeni.
Dar noi între noi ne știm.
Cu bune și cu rele. Cu scăpări, cu nervi, cu vorbe spuse poate la cald dar și cu multe alte vorbe spuse cu inima.
Și pentru că, nu-i așa, inima e importantă, am putea desena una, dacă am și ști să desenăm. Și dacă ne-ar ieși ca lumea inima asta ea i-ar cuprinde pe toți cei ce-au jucat măcar o dată baschet cu noi.
Iar statistica ne arată că după primul an reușiseră să bată măcar o dată mingea 80 de oameni.
Acum n-or fi 800, dacă ar fi să înmulțim 80 cu cei 10 ani, dar vreo 200 tot or fi fost în mișcarea asta.
Ceea ce nu e rău.
No, pe scurt: la mulți ani la 10 ani!
