Ca pe vremuri: afară, la lumina naturală, în friguț așa, puțin, astfel s-a desfășurat azi întîlnirea noastră baschetbalistică.
Au fost 4 grade la început, apoi nu mai știm cîte au fost că la cît am alergat și la cît am transpirat ne înălzisem precum cazanele. Important e că am trecut peste momentele de început, ne-am bucurat de aerul curat și am reușit chiar să dinamizăm jocul și să iasă, ca mai întotdeauna, și miza la iveală.
În Piața 14 iulie am jucat, am uitat să menționăm.
Și-am fost 8. Cu Lemnaru, Maier, Chertes și Miclăuș în alb și cu Ciucă, Negoiță, Blag și Silviu în negru. Părea că ne scot baschetul din cap, au avut 3-1 dar a ieșit Ciucă a nost la tablă și i-a înnebunit cu coșurile de 3 puncte. S-a activat Negoiță pe modulul turbo cu alergarea, Silviu l-a completat fericit pe Ciucă și eu m-am mai și apărat, pe alocuri, plus că n-am mai greșit ca-n primele meciuri. Și-atunci, că tot vorbeam de miză, s-a făcut 3-3.
Pînă la urmă au cîștigat, pentru că au fost mai buni azi, asta s-a cam simțit de la început. Maier a fost coșgeter, a marcat din toate pozițiile, Lemnaru nu se pune, că el joacă mereu bine, Chertes a punctat la timp și Miclăuș a închis un meci, asta neînsemnînd că pe celelalte nu le-ar fi jucat cu aplomb.
Una peste alta, a fost mai bine decît părea la început, cînd eram cu toții cam înghețați.
