Chiar daca astazi este luni, eu zic ca inca nu e tarziu sa scriu un pic despre cum a fost la baschetul de sambata.
Imediat dupa evenimentul organizat cu ocazia lansarii cartii “Tim Câmpeanu. Viața în alb și negru” am inceput sa organizam baschetul de sambata, stabilind toate detaliile despre locul de desfasurare si chemarea la joc. Si daca tot am adus aminte despre lansarea cartii, as vrea sa nu las neremarcat momentul in care dl. Septimiu Campeanu a incercat sa povesteasca despre ultima sa vizita pe stadionul Muncipal cu o zi inaintea plecarii spre Germania, un moment in care nu a putut duce povestea pana la capat cuprins fiind de emotii, emotii care m-au facut si pe mine sa incep sa lacrimez. A fost un moment in care mi-am dat seama ca dragostea pentru “U” nu va muri niciodata si ca viata ne-a oferit tuturor celor care avem “ïnima in forma de U”, privilegiul de a iubi una dintre cele mai frumoase povesti de pe pamant, Universitatea Cluj Napoca.
Revenind la baschetul de sambata, am reusit sa ne adunam la ora 8, opt baieti plin de avant si cu dorinta de miscare. Am alcatuit rapid doua echipe si s-au echipat in alb, fratele Miclaus, Simu Mihai, Paul si Ilea iar cei s-au echipat in negru au fost, Ciuca, David, Silviu si cu mine. Am reusit sa facem cateva partide foarte bune in care desi lupta a fost stransa, de fiecare data a fost acelasi castigator. Impresia mea a fost ca am jucat mai multe meciuri ca de obicei deoarece am facut multe pauze si ca mi s-a termina apa din sticla. Nu o sa zic nimic despre scor ca sa nu avem pierzatori, pentru ca sambata la noi nu pierde nimeni, toti castigam, atata vreme cat alergam, transpiram si ne bucuram de miscare,
Am incheiat ziua la o scumpete de terasa de pe malul Somesului unde ochii lui Popeye au fost in prin plan. Pana data viitoare, pana de scris si calimara raman la mine.
