Patrițiu Abrudan a fost vicepreședinte al Federației Române de Fotbal. Probabil un maxim al carierei sale legate de fotbal, deși deloc de neglijat, ba chiar de aplaudat, a fost cariera sa de arbitru. În același timp, lumea de business îl știe ca director regional în cadrul Băncii Transilvania.
Dincolo de aceste reușite profesionale bivalente, cei ce-au dat nas în nas cu el pot spune că omul e direct, poate prea direct pentru unii, genul „ce-am în gușă și-n căpușă”. Incomod, cum ar veni, pentru că trebuie să-i vorbești la subiect, ceea ce pentru mulți e complicat. Or dacă nu-i vorbești așa n-are răbdare și te aduce el rapid la subiect, ceea ce pentru un interlocutor neobișnuit cu acest stil e stresant.
Dacă însă treci de niște bariere, că examene e mult spus, și te apropii destul de mult de el, atît de mult încît să îți declare prietenia, nu te mai lasă din mînă.
Că e vorba despre milionari sau despre pensionari ce-au lucrat o viață la stat, dacă el le spune unora sau altora dintre aceștia că sunt prietenii lui, apoi așa este. Te poți baza pe asta pînă la capătul Pămîntului.
Patrițiu Abrudan mai are aoreola unui om corect. Cu asta a și pierdut, pe termen scurt, dar a și cîștigat, pe termen lung. Dintr-un lucru simplu, cum ar fi corectitudinea asta de care vorbeam, el a reușit să-și construiască un atu pe care n-a ținut să-l scoată pe masă dar cu care a luat potul cel mare atunci cînd a fost vorba să întîlnească oameni de caracter care au înțeles povestea fără ca ea să fie spusă explicit.
Am făcut un drum, odată, împreună, pe banii noștri, pînă la un meci al Naționalei, la Klagenfurt. Adică în aceeași mașină, cu el șofer. Drumul ăsta nu e scurt, după cum știți. Adică am avut timp de povești. Și după drumul ăsta, tur-retur, eu am înțeles cum e el. Și de-atunci ceea ce doar intuisem mi s-a lămurit. În legătură cu el.
În mod normal, de ziua lui, care e azi, îl sun (s-a întîmplat să și uit să îl sun, că nu am un carnet cu zilele de naștere). De data aceasta am ales să scriu rîndurile astea, să rămînă, cum ar veni.
Patrițiu Abrudan, avînd calitățile de care vorbeam (că defecte sigur că are, ca oricare dintre noi), cred că s-ar potrivi chiar și într-o lume ușor anormală ca a noastră pentru a fi folosit în sport, de exemplu. Asta dacă mai contează partea cu corectitudinea, să zicem…
